Economie

De luni, 10 februarie, se depun cererile pentru ajutorul acordat în vederea achiziţionării tancurilor de răcire

Ajutorul de minimis pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui a fost aprobat de Guvern, care, totodată, a stabilit şi o nouă perioadă de depunere de cereri iniţiale în vederea obţinerii avizului prealabil, în intervalul 10 februarie – 15 aprilie 2014 şi prelungeşte perioada de depunere a documentelor în acest sens, respectiv 20 ianuarie -15 mai 2014. Cu alte cuvinte, de luni, 10 februarie, a demarat campania de depunere a cererilor pentru obţinerea ajutorului de minimis în vederea achiziţionării tancurilor de răcire.

“Noul termen pe care asociaţiile micilor producători de lapte îl au la dispoziţie este o nouă şansă pentru comercializarea producţiei acestora. Sunt convins că majoritatea crescătorilor se vor asocia pentru a beneficia de acest sprijin financiar pus la dispoziţie de Ministerul Agriculturii. Mai mult decât atât, pentru a veni în sprijinul lor am reuşit să încheiem protocoale cu toţi procesatorii de lapte pentru preluarea materiei prime colectate în aceste tancuri de răcire”, a declarat ministrul Daniel Constantin.

De menţionat că, începând cu data de 01 ianuarie 2014, nu se mai poate livra lapte neconform, în scopul asigurării conformităţii laptelui românesc. Astfel, Hotărârea Guvernului nr. 859/06 noiembrie 2013 prevede acordarea în anul 2014 a ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri noi de răcire a laptelui producătorilor agricoli, crescători de animale care deţin până la 5 capete vaci de lapte şi sunt organizaţi în acest scop într-o singură formă asociativă constituită în cadrul unităţii administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună.

Valoarea totală a sprijinului financiar este de 68.879 mii lei, iar cuantumul este de maxim 5.000 euro pentru fiecare formă asociativă care a solicitat acest ajutor şi cuprinde costurile aferente achiziţionării, instalării tancurilor de răcire a laptelui cu o capacitate de maxim 1.000 litri pe unitate administrativ-teritorială organizată la nivel de comună, instruirii necesare pentru utilizarea acestora, precum şi asigurarea service-ului pentru o perioadă de 12 luni de la instalare.

MADR a solicitat, în acelaşi timp, direcţiilor agricole judeţene să se implice în acţiunea de achiziţionare prioritară a tancurilor de răcire a laptelui, prin promovarea programului şi prin consultanţă gratuită acordată producătorilor agricoli, în toate etapele, de la constituirea formei asociative şi până la decontarea cheltuielilor. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.