Social

De la oameni către oameni – Ajutoare PP-DD Teleorman către sinistraţii din Galaţi

Ioan DUMITRESCU

Organizaţia judeţeană a Partidului Poporului Dan Diaconescu Teleorman, sensibilizată de suferinţa prin care trec locuitorii judeţului Galaţi, a gândit un act de caritate în favoarea celor atât de greu încercaţi de natura dezlănţuită, de inundaţiile care s-au abătut asupra locuitorilor din judeţul respectiv. Astfel, membrii PP-DD din Teleorman s-au mobilizat între ei, dar primesc sprijinul şi altor cetăţeni din Alexandria sau din judeţ, şi până luni, 16 septembrie, au reuşit să strângă ajutoare pentru sinistraţi. Până luni fuseseră deja strânse câteva zeci de kilograme de haine, de lenjerie, de pături, chiar şi de perne de la alexăndrenii filantropi.

Secretarul executiv al organizaţiei PP-DD Teleorman, consilierul judeţean Tudor Neagu, a declarat că intenţionează, în funcţie de ajutoarele pe care le va primi în zilele următoare la sediul partidului, să trimită deja un prim transport cu ajutoarele din partea alexăndrenilor şi teleormănenilor către sinistraţii din judeţul Galaţi. Exemplul de solidaritate umană nu va rămâne fără ecou; este foarte posibil ca în urma respectivului demers să existe şi un beneficiu electoral; dar, atâta timp cât ajutorul respectiv pleacă din suflet de la oameni către oameni, sprijinul şi solidaritatea au în primul rând o latură umană, de apreciat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.