De la începutul anului, 68 de primării din Teleorman au semnat contracte de prestări servicii de cadastru general

La nivel naţional, 1.256 de primării au semnat, de la începutul anului, contracte de prestări servicii de cadastru general, în valoare de 106.560.769,70 de lei, iar suma totală alocată de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în anul 2017, pentru lucrări de cadastru general este de 442.350.000 de lei, pentru un număr maxim de 7.372.500 de imobile, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Totodată, potrivit aceleiaşi surse, până în prezent, aproximativ 53% dintre primăriile care au încheiat contracte de finanţare cu oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI) au trecut la etapa următoare şi au semnat contracte cu persoane fizice sau juridice autorizate să execute lucrări de cadastru.

Conform informaţiilor furnizate, numărul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) care au încheiat, anul acesta, contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică este aproape dublu faţă de 2016, când doar 693 de UAT-uri au reuşit să finalizeze procedurile de achiziţie pentru realizarea lucrărilor de cadastru general.

Astfel, judeţele în care au fost semnate cele mai multe contracte de prestări servicii în 2017 sunt Olt (94 UAT-uri), Teleorman (68 UAT-uri) şi Cluj (62 UAT-uri). Pe de altă parte, potrivit aceleiaşi surse, cele mai puţine contracte au fost semnate în judeţele Timiş (o singură unitate administrativ-teritorială) şi Sibiu (două UAT-uri).

Conform normelor legale în vigoare, unităţile administrativ-teritoriale primesc, în 2017, pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică, suma de 150.000 de lei/UAT, faţă de 135.000 de lei/UAT, în 2016. Mai mult, începând din 2017, bugetele sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârşitul anului.

Procedura de achiziţie a serviciilor de înregistrare sistematică este organizată de UAT-uri, iar ANCPI va efectua plăţile către primării după deschiderea cărţilor funciare aferente imobilelor recepţionate, se mai arată în comunicatul de presă.

Totodată, finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral din extravilan şi, prin excepţie, din intravilan, se realizează în baza unui contract încheiat de UAT cu oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară de pe raza judeţului în care se află.

Potrivit legii, primăriile au obligaţia să selecteze, cu prioritate, sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Obiectivul principal al Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF) este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI (peste patru miliarde de lei), dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional ( peste 300 de milioane de euro). De asemenea, în cadrul proiectului, o altă sursă de finanţare poate fi bugetul local al primăriilor. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code