De ce-l împinge Petrică Pârvu pe Gâdea să candideze la preşedinţia Consiliului Judeţean?

În ultima vreme, nu a fost întâlnire a conducerii PSD Teleorman, restrânsă sau lărgită, cu toţi primarii PSD din judeţ, la care primarul Petrică Pârvu să nu se ridice şi să le ceară acestora să fie de acord, ca la alegerile locale, Adrian Gâdea să candideze la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Până și la prima întâlnire festivă, ce a avut loc după Anul Nou, organizată, de altfel, ca toate celelalte, la Zimnicea, primarul Pârvu nu a renunţat să le spună mesenilor, când toţi erau cu friptura în farfurie, că Adrian Gâdea este cel care trebuie să candideze la funcţia de preşedinte al Consiliului Județean Teleorman, pe care sigur o va şi câştiga. A vrut, probabil, să-i facă un cadou lui Gâdea de Sfântul Ion?!… Numai că onoraţii invitaţi au rămas cu “cârnatul în gură”, murmurând şi mârâind că “nu se face aşa ceva la o asemenea masă”.

Care să fie substratul acestei insistenţe, nu este greu de dedus. Se pare că primarul Pârvu şi-ar fi propus să candideze la parlamentare, la Camera Deputaților, și că vizează chiar primul loc pe listă, ca să fie sigur de reuşită, aşa cum de altfel noi am mai comentat în ziarul Teleormanul. Petre Pârvu nu este la prima tentativă de a se face parlamentar. A mai vrut să candideze şi la algerile parlamentare trecute, însă nu a reușit. La momentul respectiv, au fost numeroase voci din partid care au spus că, cel mai probabil Liviu Dragnea, preşedintele PSD Teleorman la vremea aceea, l-a şters de pe listă… Acum, cu Adrian Gâdea, speră Petrică Pârvu să reuşească, chiar dacă Valentin Boboc, deputat PSD în prezent, vrea să fie el pe primul loc pe lista de deputaţi. Acesta din urmă este mai uşor de înlăturat, trecându-l pe locul doi, care este posibil să fie câştigat tot de PSD în Teleorman. În rândul primarilor s-a creat deja o atmosferă tensionată, câţiva dintre aceştia cerând şi ei să candideze la parlamentare, iar unii ar vrea chiar şi la Consiliul Judeţean, gândindu-se la un post de preşedinte sau de vicepreşedinte. În surdină, primarii spun că, de pildă, Valentin Boboc a fost destul parlamentar… Mai mult, sunt voci care spun că pe ei, primarii, nu-i reprezintă nici pe departe primarul Pârvu şi nici nu este el cel mai îndreptăţit, după rezultatele obținute la ultimele alegeri, să se erijeze ca lider. Tot primarii îl acuză de blat cu PNL pe primarul Pârvu, din moment ce finul lui, Artur Broşteanu, este pe listă în sondajul pe care PNL îl face la Zimnicea în căutarea de candidat la primărie.

Dacă chiar va fi primul în sondajul respectiv, nu este exclus ca Petrică Pârvu să-l pună să candideze de la PSD şi el să rămână pe primul loc pe lista de deputaţi. În mod cert, discuţii vor fi multe pe această temă: cine va fi primul şi cine va fi al doilea… Totul depinde numai de primarii PSD, de ce vor ei şi cum vor ei să fie noua configurație a PSD Teleorman. Fără ei, rezultatul alegerilor s-ar putea să fie de departe cel mai slab de până acum…

(P.S. – Se pune, totuşi, întrebarea dacă Adrian Gâdea şi-a analizat, personal şi nu la propunerea altora, care ar fi cea mai bună alegere pentru el în următoarea perioadă de patru ani?)

1 Comment

  1. Liber in TR says:

    Nea petrica sa se duca la brutarie…si sa mai ia cu el cativa…ca merita cu varf si indesat…va veni si mult asteptatul moment

Leave a Comment

*

code