Politic

De ce a demisionat din funcţiile de partid Florenţiu Tănase?

Florentiu TanaseIoan DUMITRESCU

Fostul consilier local al municipiului Alexandria, din partea Partidului Democrat Liberal, Florenţiu Tănase, a demisionat din toate funcţiile pe care le deţinea în partid. Acesta a fost, rând pe rând, prim-vicepreşedinte al PDL Teleorman, membru în Biroul Permanent Judeţean, prim-vicepreşedinte în Organizaţia Alexandria, acesta rămânând în momentul de faţă un simplu membru de partid.

Florenţiu Tănase afirmă că în Organizaţia PDL Teleorman democraţia a fost suspendată. Domnia sa este de acord cu ideea de întinerire a echipei de conducere a organizaţiei, cu primarul comunei Suhaia, Barbu Costel în fruntea organizaţiei în locul lui Teodor Niţulescu. Florenţiu Tănase nu este deranjat de decizia respectivă, ci de modul de conducere, şi în parte şi de faptul că decizii importante pentru organizaţia PDL Teleorman se iau la centru, fără ca membrii de partid să fie întrebaţi. Dânsul mai apreciază că mulţi dintre colegii săi de partid împart lucrurile doar între alb şi negru, pentru ei neexistând decât două variante de abordare a problemelor, lucru care poate fi păgubos pentru un partid care acum mai este şi în opoziţie. Cu speranţa că lucrurile se vor linişti şi vor intra pe un circuit normal, Florenţiu Tănase este astăzi doar un simplu membru în Partidul Democrat Liberal, formaţiune politică unde până de curând s-a aflat şi dânsul în diferite funcţii de conducere.

One Comment

  1. Era mai cinstit din partea acestui membru vechi al PDL-ului sa spuna ca acest partid numai exista!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.