Social

Dascălii teleormăneni nu se grăbesc să iasă la pensie

Monica DUMITRESCU

Peste 100 de dascăli din Teleorman, care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare până la data de 1 septembrie 2017, au solicitat menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică până la trei ani peste vârsta de pensionare.

Au fost aprobate la nivelul unităţilor de învăţământ şi validate în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman 94 dintre solicitările dascălilor pentru care perspectiva ieşirii la pensie nu este atractivă.

Cei mai mulţi dintre solicitanţii rămânerii în activitate şi după împlinirea vârstei de pensionare, care au primit aprobare, sunt învăţători, numărul acestora ridicându-se 37. Printre cei care au primit aprobare mai sunt 16 educatoare, 12 profesori de matematică, 4 profesori de limba şi literatura română.

Au fost respinse doar 8 cereri, cele mai multe pentru că posturile solicitate sunt incomplete.

Listele complete, atât cu persoanele ale căror cereri au fost admise, cât şi cu cele care au fost respinse, au fost publicate pe site-ul oficial al ISJ Teleorman.

One Comment

  1. Iuliana STANCU de la RULMENTU se pensioneaza la vara!!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.