Politic

Daniela Mara Calista: „Vă îndemn cu cea mai mare responsabilitate, vă rog, mergeţi la vot!”

Daniela Mara Calista şi Mihai Murar, candidaţii PNL pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare de duminică, 11 decembrie, au vorbit, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la sediul organizaţiei judeţene a liberalilor miercuri, 7 decembrie, despre importanţa exercitării dreptului la vot la scrutinul de duminică, precum şi despre proiectele PNL pentru judeţul Teleorman. Candidatul PACT pentru Camera Deputaţilor, Cristian Mihai Dide, dar şi Mirela Zivari, candidatul PNL pentru un mandat de senator de Bucureşti, au luat parte la conferinţa de presă şi şi-au declarat sprijinul pentru liberalii teleormăneni

„În Alexandria am cunoscut bunici care îşi cărau sacoşele şi se plângeau de pensiile mici, mămici care îşi aşteptau copiii de la şcoală, am văzut şi domni care aveau puterea să se uite la noi şi să ne vorbească; o diferenţă destul de mare între experienţa celor trei săptămâni de campanie din Bucureşti şi oraşul Alexandria. Cred că în oraşele de provincie viaţa oricum se derulează altfel, dar parcă am resimţit ceva mai mult bun simţ şi căldură în privirile şi în vorbele oamenilor de aici, din Alexandria”, a declarat Mirela Zivari în cadrul conferinţei de presă.

Cristian Mihai Dide a explicat că PACT, partidul pe care îl reprezintă, susţine candidaţii PNL la parlamentarele de duminică, 11 decembrie, şi că lista de candidaturi pentru alegeri a fost mai degrabă impusă de legea partidelor politice.

„Nu vrem să fim fără voia noastră un partid-iepure. Noi candidăm în acest judeţ pentru că legea partidelor politice ne-ar fi desfiinţat dacă nu am fi apărut cu liste complete de candidaturi în cel puţin o circumscripţie. În momentul de faţă riscăm să se piardă nişte voturi care pot merge în direcţii mult mai bune decât să le pierdem pe redistribuire. Am ales să o sprijin pe Mara Calista pentru că este un candidat tânăr care a lucrat în forul legislativ şi pentru că am convingerea că după alegeri va rămâne prezentă pe scena politică teleormăneană”, a precizat Cristian Mihai Dide.

Daniela Mara Calista a vorbit, la rândul ei, despre importanţa exercitării dreptului la vot şi i-a îndemnat pe teleormăneni şi, în special, pe tineri, să treacă pe la secţiile de votare duminică pentru a-şi decide viitorul.

„Vă îndemn cu cea mai mare responsabilitate, vă rog, mergeţi la vot! A venit momentul ca noi, generaţia de oameni tineri, să muncim pentru noi, dar şi pentru părinţii noştri şi pentru bunicii noştri care au muncit deja o viaţă întreagă şi care acum, din păcate, au o grămadă de lipsuri”, a spus candatul PNL pentru Camera Deputaţilor. (Violeta Mocanu)

4 Comments

  1. Romani nu mai voteza Boicoteza votul. #MajoritateaBoicoteaza

  2. O sa ies la vot, dar nu o sa votez cu tine, Parvulescu, Nitulescu, Florica Mara si restul de semianalfabeti mincinosi si manipulatori! Apropo, acum nu mai suntem inapoiati si nu mai trebuie oprite investitiile in Teleorman?!

  3. Partzulescu

    Gunoaie, kurwe, hoti, analfabeti!!!Votati PNL, mostenirea celui mai mizerabil manipulant, Almajanu…

  4. Acum nu mai suntem analfabeti? Luate-ar naiba de mana cu Alina Gorghiu si Florica Mara! Cum sa votezi asa ceva?!

Dă-i un răspuns lui Ana Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.