Sport

Daniel Nica (VN Olteni) este golgheterul campionatului judeţean!

OLYMPUS DIGITAL CAMERAFinal de campionat în fotbalul judeţean, implicit s-a încheiat şi competiţia golgheterilor din Liga a 4-a. Deşi se înscrisese în cursa pentru titlul judeţean şi în acest sezon, echipa Viaţă Nouă Olteni a fost nevoită să se mulţumească doar cu locul 2 în clasament, însă a demonstrat din nou că este o echipă cu pretenţii în fotbalul judeţean. Totuşi, echipa antrenată de Sandu Ifrim a reuşit să obţină un trofeu important în acest sezon, respectiv adjudecarea titlului de golgheter al campionatului, prin atacantul Daniel Nica. Cu un total de 24 de goluri înscrise (să menţionăm faptul că în acest sezon s-au contabilizat doar 26 de jocuri), atacantul echipei din Olteni a făcut diferenţa faţă de ocupanţii locului 2 (unul de la Poroschia, celălalt de la campioana judeţeană Sporting Roşiori) şi câştigă cel mai important trofeu individual din sezonul recent încheiat. În ce îl priveşte pe Daniel Nica, acesta nu este la prima asemenea performanţă, el obţinând trofeul marcatorilor şi în 2008, pe vremea când juca la Petrolul Videle (40 de goluri a înscris la momentul respectiv); calităţile sale şi prezenţa de spirit în faţa porţii adverse, dar şi sprijinul primit din partea colegilor de echipă, s-au dovedit decisive pentru obţinerea acestui trofeu.

Înmânarea premiului cuvenit golgheterului campionatului judeţean al Ligii a 4-a va avea loc în cadrul Festivalului fotbalului teleormănean, pe care îl va organiza AJF Teleorman, sâmbătă, 15 iunie, la Roşiorii de Vede.

În clasamentul final al golgheterilor Ligii a 4-a, podiumul se prezintă astfel:

1. Daniel Nica (Viaţă Nouă Olteni) – 24 goluri;

2-3. Leonard Barbu (Spicpo Poroschia), Adrian Stavarache (Sporting Roşiorii de Vede) – 15 goluri.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.