Sport

Dan Voicilă la 35 de ani – interviu în exclusivitate: “Sunt dezamăgit şi cred că a venit timpul să mă las!”

Unul din cei mai talentaţi fotbalişti alexăndreni din ultimele două decenii este Dan Voicilă, fiul cel mare al fostului internaţional Florea Voicilă. Ajuns la vârsta de 35 de ani (pe care îi împlineşte joi, 9 ianuarie), Dan Voicilă priveşte cu mândrie spre cariera de peste 19 ani de fotbalist, însă, la început de an 2014 pare destul de hotărât să renunţe la fotbal: “Ce să spun eu, am ajuns la vârsta aceasta, 35 de ani, pe de o parte sunt mulţumit că ajuns la această vârstă şi sunt sănătos, pe de altă parte cred că este momentul să atârn ghetele în cui, să mă las! Chiar dacă din punct de vedere fizic simt că aş mai putea juca, sunt dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat anul trecut, cum am fost îndepărtat de la Alexandria, şi mai bine renunţ la fotbal. Nu doar la cariera de fotbalist, ci la fotbal, cu totul, consider că este mai bine să mă ocup de familia mea, să îmi văd de treabă!”

Decizia, surprinzătoare pentru multă lume, pe care a luat-o Dan Voicilă la început de an, are principală cauză nemulţumirea pe care a provocat-o atacantului îndepărtarea de la FCM Alexandria şi, mai ales, scoaterea sa pe “uşa din dos” din fotbalul local. “Sunt dezamăgit de faptul că cei 19 ani pe care i-am jucat la Alexandria au fost uitaţi dintr-o dată. Poate că aşa a fost să fie, la fel ca tatăl meu, am preferat de fiecare dată să vin să joc pentru Alexandria; dar cred că eu, dacă eram mai matur la momentele respective, trebuia să fi rămas să joc mai ult la un nivel de înaltă performanţă”, a spus Dan Voicilă.

Ultima dată legitimat la Pamimai Videle (Liga a 4-a), echipă cu care îşi propusese câştigarea campionatului judeţean şi promovarea în Liga a 3-a, Voicilă pare decis să renunţe la contractul respectiv. “Dacă voi găsi o soluţie, voi juca la campionatul de fotbal de sală din această iarnă, dar doar din plăcere”, a mai spus fotbalistul care era considerat egalul lui Adrian Mutu, în cadrul naţionalei de juniori UEFA ’79, care este decis să renunţe definitiv la cariera de fotbalist.

 

“Vreau să mă liniştesc, nu pot să continui pe bancă, am încercat şi acest lucru, dar am văzut că nu merge, eu sunt un timp sincer, nu pot să nu spun ceva care nu-mi convine. Aşa că, mai bine renunţ de tot la fotbal” – Dan Voicilă

 

A existat comparaţia Mutu – Voicilă

Comparat de multe ori cu Adrian Mutu, cu care a fost coleg la naţionala de juniori (între cei doi este diferenţă de o zi!), Dan Voicilă a încheiat socotelile cu fotbalul mare mult mai devreme decât Briliantul. În timp ce, în anul 2000 era “pe val” şi juca titular în Divizia A, cinci ani mai târziu, când trebuia să fie în vârf de carieră Dan Voicilă rătăcea prin ligile inferioare ale fotbalului românesc. Spre comparaţie, Mutu ajungea în Italia, după ce trecuse pe la Chelsea, dar asemănarea dintre cei doi era legată de temperamentul fiecăruia. Iar cum problemele n-au stat departe de ei, nici unul din ei nu a ştiut să se ferească de acestea.

La 35 de ani, Mutu caută să revină în fotbalul italian, dar Dan Voicilă vrea să se “rupă de tot” de fotbal teleormănean.

 

Aproape 200 de goluri în carieră

În cariera sa, Dan Voicilă (născut pe 9 ianuarie 1979) a jucat la toate eşaloanele fotbalistice de nivel naţional sau judeţean (mai puţin poate în Liga a 6-a / Promoţie) şi s-a evindenţiat atât prin rapiditatea execuţiilor sale, cât şi prin golurile înscrise. A jucat în Divizia A în 34 de jocuri – pentru Astra Ploieşti sau Oţelul Galaţi – şi a marcat 4 goluri (plus un gol în Cupa României), a jucat în Divizia B în peste 100 de jocuri – pentru Rulmentul Alexandria, Gaz Metan Mediaş, Extensiv Craiova, Gloria Bistriţa, şi a înscris de 30 de ori, iar în diviziile C şi D a totalizat aproape 300 de jocuri, marcând în jumătate dintre acestea. Interesant este faptul că toate etapele în care a jucat pentru alte echipe, au fost urmate imediat de reveniri la Alexandria, din acest punct de vedere existând o similitudine între carierele lui Florea Voicilă şi Dan Voicilă.

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.