Politic

Dan Popescu a plecat de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, odată cu tehnocraţii

Începând cu luna februarie a acestui an, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti are un nou director regional, în persoana giurgiuveanului Daniel Augustin Dinu, iar împuternicirea liberalului Dan Popescu a luat sfârşit, odată cu plecarea Guvernului de tehnocraţi de la Palatul Victoria.

Contactat telefonic, vicepreşedintele PNL Teleorman, Dan Popescu a confirmat că nu mai conduce DRDP Bucureşti şi, totodată, că a revenit la funcţia de şef de sector în cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale Alexandria.

„Este adevărat, nu mai conduc de la jumătatea lunii februarie Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, unde nu am fost oricum director, ci împuternicit. Eu am revenit pe funcţia mea anterioară de şef de sector în cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale Alexandria”, a precizat Dan Popescu referitor la subiect.

Dan Popescu, vicepreşedinte PNL Teleorman şi unul dintre cei mai vocali liberali teleormăneni, a preluat conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti, începând cu 23 septembrie 2016. Printr-o decizie a directorului interimar al CNADNR, Cătălin Homor, vicepreşedintele PNL Teleornan a fost numit împuternicit director adjunct în cadrul DRDP Bucureşti, una dintre cele şapte direcţii regionale din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, ce îşi desfăşoară activitatea în judetele Ilfov, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Buzău, Teleorman, Giurgiu şi parţial în Ialomiţa şi Călăraşi.

Numirea liberalului teleormănean a venit după ce Marian Mina, directorul în funcţie al Regionalei Bucureşti, a candidat la scrutinul de pe 5 iunie 2016 şi a fost ales, ulterior, preşedinte al Consiliului Judeşean Giurgiu. (Violeta Mocanu)

 

5 Comments

  1. felicitari d-le popescu! nu luati in seama comentariile rautacioase ale unor proscrisi frustrati si plini de resentimente! sunteti singurul personaj al politicii romanesti care nu s-a plimbat de la un partid la altul dupa functii, sunteti un liberal convins si statornic in gandire! mult succes!

  2. acest lingau l-a luat cu el la Buc . si pe psihopatul apoteotic ILIESCU ALIsandu de la Rosiorii de vede. Lacrimile si blestemele te vor ajunge . N-ai sa stii pe un’ s-apuci / Numa’ nadragi si papuci.

  3. Acest Popescu este de fapt Poopinkoorescu, la bucile lui Almajanu!!!O nulitate, salariat vesnic de partid, tot ceea ce a reusit, sa isi promoveze amanta, lenuta Vlad, prin tot felul de posturi!Almajanu este pa, slugoiul Pupescu, nu mai gaseste koor de lind!!!La munca, maimutzoiule!

    • mai draga jianca, tu esti vulpoiul care mananca cacat, iar apoi nu ajunge la struguri ca sa-si ia greata! Tu sigur ai pupat si la psd-isti si la liberali, si in fata si in spate, dar vezi, nu ai pupat bine, ca altfel nu erai asa frustrat! Si nu ai nici prea multa carte! Si vezi ca esti in urma cu stirile!

  4. E bine d-le Pârvulescu să vinzi singura poziţie eligibilă la parlamentare pentru o vremelnică sinecură? S-a săvârșit guvernarea tehbocrată, s-a dus și împuternicirea d-lui Popescu! Ba mai mult, s-a spart în capul PNL și nereabilitarea la timp a podului de peste Vedea! Când nu ai habar de politichie da’ te ţii cu dinţii de funcţie ajunge să iasă tovarăsul Ică deputat! Pe urmă mai vine și Florinel prefect. Iar duduia Mara îţi mai dă, pe deasupra, la gioale spunându-ţi că organizaţia judeţeană nu se conduce de la parlament, pe înţelesul tău s-ar traduce să nu mai candidezi la „demnitatea” de preș al PNL TR! Rușinicăăăă…

Dă-i un răspuns lui majuru Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.