Sport

Dan Niţu a fost confirmat ca preşedinte al CJ Arbitri

nituSăptămâna trecută, noul Comitet Executiv al AJF Teleorman, ales şi validat la ultimele alegeri ale adunării generale (din 29 aprilie a.c.), s-a întrunit pentru prima dată. Au fost discutate mai multe aspecte legate de activitatea Comitetului Executiv, probleme organizatorice, s-a discutat despre indemnizaţiile care vor fi acordate colaboratorilor, despre situaţia personalului din cadrul AJF, precum şi despre activitatea comisiilor lucrative din cadrul forului fotbalistic.

Un punct important al discuţiilor l-a reprezentat numirea preşedintelui Comisiei Judeţene a Arbitrilor Teleorman, funcţie pentru care a fost propus, de către preşedintele Stan Prodan, fostul arbitru de nivel Liga 2 Dan Niţu (din Turnu Măgurele). Iar membrii Comitetului Executiv au validat propunerea respectivă (conf. art. 34.3.f),

De asemenea, s-au aprobat premiile care se vor acorda la Festivalul Fotbalului Teleormănean, din data de 15 iunie, astfel: campioana judeţeană Liga 4 (seniori), campioana judeţeană Liga 4 (juniori A1), ocupantele locului 1 din cele două serii de Liga 5 (seniori), câştigătoarea Cupei României etapa judeţeană, câştigătoarea Marelui premiu Fair Play Knauf, premiul pentru tradiţie fotbalistică, campioanele judeţene juniori C, D şi E, ocupantele locului 1 din cele două serii de Liga 5 (juniori), ocupantele locului 1 din cele trei serii de Liga 6 (seniori), finalista Cupei României etapa judeţeana, golgeterul campionatului Liga 4, personalităţi din lumea fotbalului judeţean.

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.