Eveniment

Dan Diaconescu, la aniversarea consilierului local Lucian Iotu

Carmen Dumitrescu

Din ce în ce mai multe vedete de la noi devin subiecte de interes pentru actorii centrali ai scenei politice, astfel că nu ar trebui să ne mai suprindă faptul că tot mai multe VIP-uri ajung pe meleagurile teleormănene în ultimul timp. Cel mai recent episod care demonstrează faptul că teleormănenii se bucură cel puţin de o apreciere la nivel central a fost aniversarea consilierului local, Lucian Iotu. Evenimentul, care s-a petrecut într-un celebru restaurant din Alexandria, a adus laolaltă nume importante ale partidului care l-a promovat pe Iotu în plan politic, în speţă, PP-DD. Astfel, la petrecerea care s-a prelungit până spre dimineaţă au luat parte Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD la nivel naţional, Simona Man, secretarul general al PP-DD, Liviu Neagu, dar şi fosta şefă a Loteriei Române, Liliana Mincă – deputat PP-DD, Florinel Dumitrescu – senator PP-DD, alături de alte nume sonore ale politicii judeţene.

Consilierul local, Lucian Iotu este unul dintre membrii PP-DD care nu s-au arătat foarte mult în faţa opiniei publice, nici prin declaraţii şi nici prin iniţiative politice. Cu toate acestea, el este considerat de către liderii judeţeni şi, se pare, şi naţionali ai PP-DD, o tânără speranţă a partidului, care are încă foarte multe de oferit. Cadourile primite de tânărul consilier local au fost îmbodobite cu funde violete, participanţii la eveniment fiind astfel protejaţi de eventualele acatcuri energetice venite din partea adversarilor politici, dar şi a invidioşilor de tot felul. Mai mult, putem presupune că ele au fost extrem de consistente, având în vedere că darul lui Dan Diaconescu a ridicat mult cota valorii darurilor aduse de fiecare dintre participanţii la acest chef, care va rămâne cu certitudine în amintirea sărbătoritului vreme îndelungată de acum înainte. Este cert faptul că Iotu a primit, printre altele, un ceas de mare valoare, marca Tag Heuer şi mai multe parfumuri cu arome orientale, despre care se ştie că fac parte dintre preferinţele lui.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.