Economie

DADR informează apicultorii şi agricultorii teleormăneni că pot solicita ajutorul pentru calamităţile suferite în acest an

secetaDirecţia pentru Agricultură Teleorman aduce la cunoştinţa agricultorilor teleormăneni ale căror culturi au fost afectate de vremea rea de anul acesta că, marţi, în Monitorul Oficial nr. 748 din 14 octombrie 2014, a fost publicată H.G nr. 865 din 07 octombrie 2014, privind aprobarea schemei “Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice manifestate în perioada ianuarie – august 2014 care se acorda în agricultură, în sectorul vegetal”. Aceştia trebuie să solicite ajutorul acordat de guvern până la data de 7 noiembrie 2014, cererile depuse în acest sens fiind neapărat însoţite de o serie de documente, la primăriile în a căror rază teritorială se află suprafeţele în cauză. Primăriile înregistrează cererile, le verifică împreună cu documentele anexate şi întocmesc Registrul de evidenţă a beneficiarilor de sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis. În termen de 10 zile lucrătoare primăriile transmit la direcţiile pentru agricultură judeţene un dosar cuprinzând cererea solicitantului şi documentele, în copie certificată de reprezentantul primariei, prin înscrierea pe copie a sintagmei “conform cu originalul”.
În acelaşi timp, Direcţia agricolă precizeză că, la data de 15 octombrie, în Monitorul Oficial nr. 750, a fost publicata H.G. nr. 867/2014, privind aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai-iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol.”
Ajutorul de minimis se acordă celor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul apicol, în domeniul producţiei primare, şi care au cheltuieli suplimentare necesare continuării ciclului de producţie, cauzate de fenomenele hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai – iulie 2014, conform informaţiilor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În acest ultim caz termenul final de depunere a cererilor şi documentelor însoţitoare este 31 octombrie 2014, la direcţiile pentru agricultură în a căror rază teritorială se află stupinele în cauză. Direcţia pentru agricultură judeţeană, calculează, determină şi aprobă sumele aferente reprezentând sprijin financiar, pentru fiecare beneficiar în parte, poptrivit purtătorului de cuvânt al DADR Teleorman, Stelian Găină. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.