Cuplurile de aur ale Alexandriei au fost sărbătorite în condiții de pandemie

Devenită deja tradiție, “Nunta de aur”, eveniment organizat anual de municipalitatea alexădreană, a ajuns la cea de-a zecea ediție. Și, dacă în anii precedenți, cuplurile “de aur” ale Alexandriei, care au domiciliul în municipiul reședință de județ, indiferent de locul naşterii sau al oficierii căsătoriei, aveau parte de o ceremonie civilă oficiată de primarul municipiului Victor Drăguşin, precum și de o ceremonie religioasă și o petrecere, anul acesta, pandemia de coronavirus a dus la adaptarea evenimentului la actualul context.

Astfel, peste 50 de cupluri, cetățeni ai municipiului Alexandria, care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsnicie, au fost omagiate de Primãria Alexandria în cadrul evenimentului, iar certificatele de cãsãtorie care atestã împlinirea a celor 50 de ani de conviețuire, premiul în valoare de 600 lei, șampanie, precum și materiale de protecție, constând în mãști, mãnuși, dezinfectanți și alcool sanitar, oferite ca donație de cãtre S.C. Fildas Trading S.R.L. (Farmacia Catena), le-au fost înmânate personal de cãtre primarul municipiului Alexandria – Victor Drãgușin, care s-a deplasat la domiciliul sãrbãtoriților.

Primarul Victor Drãgușin i-a felicitat pe cei care au dat dovadã de putere, dragoste și înțelepciune și au rãmas împreunã la bine și la greu o jumãtate de secol, considerându-i un exemplu demn de urmat pentru toți tinerii din Alexandria.

“Este un eveniment pe care îl promovãm și organizãm de foarte mulți ani. Din pãcate, pericolul privind rãspândirea virusului Sars-Cov 2, cu atât mai mult cu cât este vorba de persoane din cea mai vulnerabilã categorie în fața acestei boli, ne-a împiedicat anul acesta sã organizãm pentru aceste cupluri de aur ceremonia civilã, religioasã dar și o petrecere, așa cum am procedat anii anteriori”, spune primarul Alexandriei, Victor Drăgușin.

La sfârșitul evenimentului, primarul Victor Drãgușin i-a declarat oficial pe sãrbãtoriți “CUPLURILE DE AUR” ale municipiului Alexandria și, le-a urat viațã lungã împreunã.

1 Comment

  1. Un tanar says:

    Primarul pensionarilor, ar trebui sa devina primarul tuturor alexandrenilor!

Leave a Comment

*

code