Sport

Cupa Teleormanul 2014 – Voinţa Saelele a câştigat trofeul din acest an

Ediţia a 42-a a Cupei Teleormanul, desfăşurată în comuna Olteni, pe stadionul local, s-a încheiat duminica trecută, odată cu festivitatea de premiere. A fost punctul final al unei întreceri care avea să fie câştigată, deloc surprinzător, de către Voinţa Saelele, echipă care a obţinut acest trofeu după o pauză de cinci ani. Pe o vreme mai rece decât se prognozase, dar foarte bună pentru fotbal, echipele din Olteni şi Saelele au oferit un fotbal de calitate publicului prezent la teren. Au fost 90 de minute destul de bune, cu un ritm alert, dar echipa mai exactă, care a avut mai multă claritate în execuţii, a alergat mai mult şi a marcat, de două ori, a fost Voinţa Saelele. Mai întâi, Daniel Sindie a marcat la capătul primei jumătăţi de oră, iar Alexandru Măican a înscris cu un sfert de oră înainte de final, astfel că echipa din Saelele a obţinut încă un trofeu în vitrina proprie.

“Suntem bucuroşi pentru acest rezultat, vreau să-i felicit pe băieţi, pe antrenori, pe toţi cei care sunt implicaţi la echipă” – Gabriel Cârjan, primarul comunei Saelele

“Au meritat victoria cei din Saelele, au alergat mai mult, au arătat cao echipă determinată, care joacă un fotbal de calitate. Suntem mulţumiţi că am dat o replică bună, dar oaspeţii merită felicitaţi pentru prestaţia lor. Din punct de vedere organizatoric, am încercat să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor, sper că echipele s-au simţit bine la Olteni în acest două zile” – Emil Mărcuşanu, primarul comunei Olteni

“Felicit echipele pentru prestaţie, în mod deosebit echipa din Saelele pentru victorie şi vă transmit un gând bun diun partea Consiliului Judeţean” – Cornel Bleajă, vicepreşedinte al CJ Teleorman.

 

Cupa Teleormanul 2014, rezultate tehnice.

– (meciul pentru locurile 3/4) CS Vârtoape – Rapid Buzescu 1-2 (au marcat Ş. Zaharia 40 / H. Lascu 14, M. Vasile 81); au arbitrat Marius Dica (Roşiori), Mihai Băjan (Videle), Andrei Tomuţa (Roşiori), rez. Robert Croitoru (Roşiori).

– (finala mare) Voinţa Saelele – Viaţă Nouă Olteni 2-0 (au marcat Daniel Sindie 32, Alexandru Măican 73). Voinţa Saelele: G. Voicu, N. Dima, C. Ghebaură, M. Stoian, F. Mitrea, C. Beznea, G. Tudosoiu, I. Borda, G. Eftimie, C. Ilie, D. Sindie, Cărbunaru, N. Dumbravă, A. Măican, M. Ispas, C. Gheldiu, N. Cună, D. Gâlceavă; antrenor Ion Enache, delegat Gigi Odăianu. VN Olteni: N. Negru, V. Bădănoiu, V. Miu, G. Boboc, F. Ciobanu, Ş. Pescaru, E. Mărcuşanu, C. Creţan, A. Ion, C. Radu, F. Parolea, R. Ioniţă, Ş. Sincă, I. Grigore A. Nină, A. Ghimiş; antrenor Sandu Ifrim, delegat Ştefan Voicu. Au arbitrat Valentin Naidin (Tr. Măgurele), Cătălin Ancu (Alexandria), Cosmin Ciocan (Tr. Măgurele), rez. Robert Croitoru (Roşiori).

Clasamentul turneului final al Cupei Teleormanul 2014 şi premiile acordate de Consiliul Judeţean Teleormanu au fost: 1. Voinţa Saelele (2.400 lei), 2. VN Olteni (1.200 lei), 3. Rapid Buzescu (700 lei), 4. CS Vârtoape (500 lei); premiul pentru fairplay VN Olteni (1200 lei).

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.