Sport

Cupa Danubius, ediţia a 4-a – CSS Slatina şi CSS Caracal au câştigat competiţiile

În zilele de 8 şi 9 septembrie a.c., pe stadionul Municipal din Turnu Măgurele s-a desfăşurat ediţia a 4-a a Cupei Danubiu la fotbal juvenil, competiţie organizată de Clubul Sportiv Şcolar Turnu Măgurele, în colaborare cu DJTS Teleorman, Primăria Turnu Măgurele şi AJF Teleorman. Organizată la două categorii de vârstă – juniori C (1998) şi juniori D (2000), competiţia a avut la start în total zece echipe.

Gazdele de la CSS Turnu Măgurele, antrenor Ionuţ Babadac, au reuşit să organizeze o competiţie reuşită, însă în final au obţinut doar clasarea pe podium, locul 2, respectiv locul 3, revenind amfitrionilor, însă importantă a fost pregătirea tinerilor fotbalişti, care au putut să-şi verifice potenţialul în faţa unor advesari bine pregătiţi pentru acest nivel al competiţiei.

La categoria juniorilor C (1998), trofeul a fost cucerit de CSS Slatina, care a învins în finală pe CSS Turnu Măgurele, cu 1-0, după ce în semifinale, CSS Slatina a trecut de Dinamo Bucureşti (2-1 la lovituri de departajare, 0-0 în timpul regulamentar), iar CSS Turnu Măgurele a învins cu 2-1 pe CSS Caracal. În finala mică a juniorilor C, Dinamo Bucureşti s-a impus cu un categoric 11-1 în jocul cu CSS Caracal.

La nivelul juniorilor D (2000), echipa CSS Caracal s-a impus în finală în faţa formaţiei Dinamik Craiova, după un joc decis la loviturile de departajare, pentru că în timpul regulamentar a fost 1-1. În finala mică, gazdele de la CSS Turnu Măgurele au câştigat cu 2-1 jocul cu LPS Piteşti, iar în jocul pentru locurile 5-6 CSS Corabia a trecut de CSS Slatina cu 2-0.

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.