Sport

CSS Turnu Măgurele a încheiat onorabil experienţa în Franţa – Locul 13 pentru tinerii turneni

În perioada sărbătorilor de Paşte tinerii fotbalişti de la CSS Turnu Măgurele, antrenor Ionuţ Babadac, au participat la turneul juvenile din Franța, la Dijon, competiție ajunsă la a 31-a ediție. Turnenii au avut ca adversari echipe puternice din Franța, grupele de juniori ale unor cluburi de tradiție în fotbalul francez fiind prezente la startul turneului.

Repartizată într-o grupă alături de echipele importante, turnenii au avut de depășit o mică problemă de adaptare, sistemul de joc era cel pentru fotbalul în sală (patru + unu). În faza grupelor, CSS Turnu Măgurele a evoluat sâmbătă, 19 aprilie, când a disputat un număr de patru jocuri și a înregistrat o victorie și trei înfrângeri (1-2 cu Clermont, echipă din liga 2, gol Geamănă. 2-1 cu AS Pontailler, goluri Petrișor și Geamănă. 0-3 cu FC Mirebeau și 0-4 cu AS Nancy, echipă din liga 1, în fața căreia turnenii au rezistat destul de bine, abia în ultimele 5 minute marcând golurile echipa franceză). În a doua zi de turneu, duminică, 20 aprilie, CSS Turnu Măgurele a jucat pentru locurile 9-16, dar a pierdut contra echipei RC Strasboug (0-5), după care a jucat pentru locurile 13-16, și a învins cu 1-0 cu USC Dijon ( gol Geamănă, după o fază superbă, la care au participat toți cei patru jucători din teren Milea, Petrișor, Geamănă, F. Julea. A urmat meciul pentru locurile 13-14, în care advesară a fost din nou Clermont, pe care turnenii au învins-o cu 3-2 (2-2 după timpul regulamentar, 2 goluri Geamănă), 1-0 după lovituri de departajare, gol Milea și paradă Mitrănuș.

La finalul turneului, antrenorul Ionuț Babadac a oferit o declarație prin care s-a arătat mulțumit de experiența acumulată de elevii săi, dar și de modul în care s-a prezentat echipa. “O experiență foarte bună pentru noi, am aflat în Franța că se joacă futsal, 4 jucători de câmp și portarul, ne-am adaptat cu greu, iar când am progresat în joc, s-a terminat turneul. Exemplul cel mai bun este că în faza grupelor, chiar la primul joc, Clermont ne-a învins, iar la ultimul meci pentru noi, ne-am luat revanșa. Au fost prezente echipe foarte puternice din Franța, dar importantă este experiența acumulată de noi”.

Clasamentul final al turneului de fotbal pentru juniori D desfășurat la Dijon – Franța a fost următorul: 1. FC Paris, 2. Le Havre, 3. AS Nancy, 4. FC Schiltigheim, 5. AS Cannes, 6. FC Sochaux, 7. FC Mirebeau, 8. FCO Dijon, 9. RC Srasbourg, 10. Troyes, 11. FC Hyeres, 12. ASPTT Dijon, 13. CSS Turnu Magurele, 14. Clermont, 15. USC Dijon, 16. Fontaine, 17. AC Arles, 18. Pontailler, 19. FC Talant, 20. ASPTT 2 Dijon.

Clubul organizator a fost  ASPTT Dijon.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.