Sport

CSB Alexandria – CSM U Oradea 87-34. CS Baschet Alexandria la prima victorie în acest campionat!

Miercuri dimineaţă, într-un semianonimat, la Sala sporturilor din Alexandria s-a disputat jocul dintre CS Baschet Alexandria şi Universitatea CSM Oradea, primul prilej pentru alexăndrence să câştige în acest sezon. Gazdele, aşezate puţin surprinzător în teren de Mădălin Piperea, au început bine partida şi, după câteva minute era clară diferenţa de valoare între echipe. Deşi fără public la joc (au fost câteva zeci de curioşi prezenţi în tribună), alexăndrencele Chelsea Lyons, Alina Chivu sau Asley Arlen au apăsat pedala acceleraţiei suficient cât să se desprindă decisiv pe tabelă. Uşor, uşor, antrenorul Mădălin Piperea a trimis în teren toate cele 11 sportive din lot, iar diferenţa pe tabelă a crescut constant, în faţa unei adversare modeste, fără forţă ofensivă şi fără nici un lider autoritar în teren.

În final, a fost o victorie la 53 de puncte în favoarea echipei din Alexandria, pentru care urmează 10 zile de pauză (sâmbătă va sta), iar acest succes poate fi considerat foarte important pentru moralul sportivelor, pentru abordarea cu încredere a următoarelor jocuri.

– CSBaschet Alexandria – Universitatea CSM Oradea 87-34 (25-8, 22-10, 20-4, 20-12); pentru gazde, antrenorul Mădălin Piperea a mizat pe următoarele sportive: Chelsea Lyons (17), Alina Chivu (11), Shanita Arnold (5), Viorela Rus (8), Asley Arlen (11), A. Şipoş (3), A. Ştefan (10), A. Strămăturaru (5), R. Alecu (6), D. Bucică (3), C. Teodorescu (8).

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.