Eveniment

Cristian Mungiu: “Cinematograful te ajută să înţelegi lumea din jurul tău, îţi arată cât de uşor poţi fi manipulat, te îndeamnă să-ţi pui întrebări…”

Carmen Dumitrescu

Proiecţia filmului românesc “După dealuri” la Alexandria, în aula Universităţii Valahia a fost pentru multă lume o experienţă inedită. Şi asta nu doar datorită filmului, care s-a ridicat la un nivel calitativ deosebit, ci mai ales pentru că în sală s-a aflat şi “Geniul din Carpaţi”, Cristian Mungiu, care a vorbit publicului despre filmul său, despre intenţiile sale artistice şi, de ce nu, morale. De aceea, profitând de prezenţa sa la Alexandria, l-am chestionat pe Cristian Mungiu în legătură cu intenţiile sale de a reînvia proiecţiile de film în cinematografele din România, dar şi în legătură cu aspiraţiile sale viitoare, în contextul în care mulţi ar spune despre acest mare regizor român că şi-a atins deja vârful gloriei profesionale.

Cum a venit propunerea de a va prezenta filmul la Alexandria şi de ce aţi acceptat?

În primul rând, noi ne-am propus să prezentăm filmul acesta în cât mai multe oraşe din ţară. La o inspecţie sumară, am văzut că mai sunt foarte puţine oraşe în ţară în care mai putem prezenta filmul, pentru că cinematografe pur şi simplu nu mai sunt. Acolo unde sunt, de multe ori condiţiile sunt improprii, e vorba de echipamente foarte vechi şi atunci am căutat noi un sprijin în toate comunităţile locale în care există un interes pentru a putea organiza proiecţii, pentru că scopul de pe urmă al filmului este  să vină cât mai multă lume să-l vadă, în principal în România. Şi aşa, încetul cu încetul, sondând, am găsit nişte comunităţi care sunt interesate, una dintre ele este Alexandria, unde s-a manifestat interes, dar am găsit şi condiţii. Pentru că  proiecţia de film implică nevoia unei săli, a sonorizării. Noi venim cu o parte de echipament, dar, în primul rând implică un interes. Şi asta înseamnă că cineva ne poate garanta că va exista un interes local în vizionarea de film în regim de cinematograf. Şi nu contează pentru mine că e vorba de Cluj, Iaşi sau Alexandria sau Călăraşi, contează interesul local şi faptul că mi se dă posibilitatea să vorbesc publicului iar oamenii simt că sunt respectaţi, pentru că tu, ca regizor vii şi vorbeşti cu ei, astfel că vizionarea de film nu mai e ceva abstract, ci se discută cu ei despre film aşa cum se întâmplă în fiecare festival din ţara asta şi de peste hotare…

Nu pot să nu remarc faptul că, deşi sunteţi un regizor care se bucură de recunoaştere internaţională şi, poate, cel mai bun regizor român la ora asta, în loc să vă dezvoltaţi în altă parte – cum ar face mulţi – încercaţi să faceţi acest demers în interesul comunităţilor locale…

Contează mult pentru mine, pentru că eu înţeleg faptul că sunt stimat şi apreciat la mine acasă ca pe un fel de datorie, îmi doresc foarte tare ca acest spirit, a încerca să vedem filme la cinematograf să reînvie în România, pentru că, până la urmă, e o chestie de educaţie. Şi eu cred că în ţara asta trebuie investit prioritar în educaţie. Acesta e felul în care  noi o să reuşim să progresăm, în clipa în care fiecare va avea altă deschidere, va înţelege, va avea noi perspective de cunoaştere şi asta se poate întâmpla inclusiv cu ajutorul cinematografului. De multe ori, cinematograful te ajută să înţelegi lumea din jurul tău, îţi arată cât de uşor poţi fi manipulat, te îndeamnă să gândeşti, să-ti pui întrebări şi, ca atare, pentru mine e o investiţie în ţara în care am decis să trăiesc, oricât de complicat e din când în când.

Care este premiul de referinţă al carierei dumneavoastră?

Este, trebuie să recunosc că e vorba de premiul de la Cannes din 2007, pentru că acela e un premiu pe care uneori e posibil să nu-l primeşti într-o carieră, oricât de importante se dovedesc a fi filmele tale pentru istoria cinematografului peste 10, 20 sau 50 de ani. Sunt regizori foarte importanţi pe lumea asta care n-au avut şansa să primească un asemenea premiu. Eu l-am primit la 39 de ani, aşa că nu pot să fiu decât mulţumit că asta s-a întâmplat pentru că te plasează la un nivel anume. După aceea,  sigur că e complicat să confirmi şi îmi pare bine că filmul acesta „După dealuri” ne-a ajutat să ne păstram nivelul. O iei de fiecare dată de la capăt cu un alt film şi e foarte complicat să te menţii acolo, dar deocamdată premiul acela mi-a adus un fel de vizibilitate şi stimă de la o comunitate foarte mare de iubitori de cinematograf din toată lumea…

Cum vă raportaţi la succes?

Succesul vine şi el cu nişte obligaţii. Evident, oamenii sunt întotdeauna drăguţi când e vorba de succes la mijloc, dar şi tu trebuie să fii disponibil, amabil, drăguţ, implică foarte multă călătorie, discuţie cu presa. E foarte drăguţ să discuţi cu presa şi când eşti la şcoala de cinema te gândeşti că o să fie plăcut să ai o conferinţă de presă şi să dai un interviu, dar când asta implică nişte turnee de săptămâni întregi şi 6 sau 8 ore de discuţii pe zi asta devine o muncă. Care se tot repetă. Dar e o parte pe care o înţelegi mai târziu, că ţine de meserie şi e un efort pe care îl facem pentru că e grozav să te gândeşti că există o comunitate de oameni care te aşteaptă în Finlanda, Coreea sau Argentina să îţi vadă filmul. Şi atunci e un lucru plăcut şi pe care trebuie să-l faci.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.