Politic

Crin Antonescu vizitează “pe furiş” Teleormanul

Carmen Dumitrescu

Nu sunt puţini teleormănenii care se întreabă ce mai face Crin Antonescu, senatorul ales de ei pentru a-i reprezenta în Parlamentul României. Iar răspunsul este simplu: Antonescu vizitează judeţul care l-a desemnat ca reprezentant la nivel central “pe furiş”. Declaraţia halucinantă nu a venit din surse terţiare, ci chiar de la liderul judeţean al liberalilor, Marin Almăjanu, care a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că Antonescu e foarte activ în Teleorman, dar nu cheamă televiziunile şi presa să-l însoţească la discuţiile cu primarii. Nu sunt de blamat cei care consideră că, dacă informaţia oferită de Almăjanu este corectă, atunci Crin Antonescu are un comportament cel puţin duplicitar, în contextul în care, în campania electorală aferentă alegerilor parlamentare, acesta nu făcea un pas în absenţa camerelor de luat vederi. Iar dacă discreţia s-a trezit în el, acum, de când reprezintă Teleormanul în Parlament, atunci avem motivaţii să privim pe viitor politicienii cu mai multă atenţie. Oricum, nu o facem niciodată suficient, înainte de a pune ştampila pe buletinul de vot, şi asta lasă multora un gust amar ulterior.

Dar Antonescu va veni în Teleorman şi în prezenţa camerelor de luat vederi, evenimentul fiind programat pentru mijlocul lunii noiembrie, când liberalii îşi vor alege noua structură de conducere la nivel judeţean. Evident că în acel context, Crin Antonescu va putea fi chestionat cu privire la problemele discutate în mod discret cu primarii din Teleorman şi va putea să informeze opinia publică în legătură cu felul în care a sprijinit administraţiile locale pe care le-a vizitat în tot acest timp, “pe furiş”. Pentru că oamenii vor să ştie ce face Crin Antonescu pentru judeţul pe care îl reprezintă la nivel central şi asta nu în mod nejustificat, deoarece, spre deosebire de alţii, care nici măcar nu şi-au făcut campanie la alegerile parlamentare, el a promis extrem de multe. Aşa că e destul de firească dorinţa teleormănenilor de a fi informaţi cu privire la implicarea lui Antonescu în judeţul nostru, mai ales că, pe la colţuri, tot mai mulţi primari liberali se plâng de guvernare şi de faptul că, de la nivel înalt, nimeni nu-i ajută. Ba chiar, nici nu-i ascultă. Evident, nu toată lumea poate fi mulţumită, dar ar fi normal ca măcar o parte dintre cei mulţumiţi să spună şi oamenilor din acest judeţ care este măsura în acre au fost sprijiniţi de la Bucureşti.

Lucrurile acestea se vor lămuri, se pare, cu sprijinul direct al lui Crin Antonescu, invitatul de marcă al Conferinţei judeţene a PNL Teleorman şi tot atunci vom putea constata măsura în care liderul naţional al liberalilor mai are vreun ataşament real în raport cu judeţul de unde a vrut să se promoveze sau dacă, pur şi simplu, Marin Almăjanu a încercat, prin declaraţia lui publică “să spele” păcatul lui Antonescu de a nu mai fi absolut deloc interesat de oamenii pe care, cel puţin teoretic, îi reprezintă încă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.