Potrivit reprezentan’ilor din cadrul DADR Teleorman, crescătorii de animale din judeţ pot depune cererile pentru acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii (ANT) până la data de 20 iunie 2014, vechiul termen, 30 mai, fiind amânat printr-un Ordin al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Este vorba despre Ordinul nr. 844/2014 privind prorogarea termenului prevăzut la art. 11 alin. (1) din anexa la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, nr. 573/2014, pentru aprobarea modului de implementare, a condiţiilor specifice pentru acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic în anul 2014, până la data de 20 iunie 2014.
De asemenea, Anexa Ordinului prevede mai multe modificări în ceea ce priveşte aprobarea modului de implementare, a condiţiilor specifice,a criteriilor de eligibilitate a termenilor de referinţă şi a modelului de cerere pentru acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine şi ovine/caprine şi a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de vităşi producătorii de lapte şi de carne de ovine/caprine, din zonele defavorizate, în anul 2014.
De reţinut că, începând cu anul acesta, toţi fermierii care depun cerere pentru ANT trebuie să deţină registrul individual al exploataţiei actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.760/2000. (C.P.)