Economie

Crescătorii de animale din județ au depus 13 cereri pentru subvențiile destinate sectoarelor bovin, avicol și suin

Fermierii au depus până marţi, 29 septembrie, 1.155 de cereri de solicitare a ajutoarelor de stat pentru susţinerea activităţii din sectoarele bovin, avicol şi suin, transmite Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Potrivit datelor furnizate, cele mai multe cereri, respectiv 543, au fost depuse pentru sectorul bovine, 315 pentru sectorul avicol şi alte 297 de cereri au fost pentru sectorul suine. La nivelul județului Teleorman, au fost depuse cinci cereri pentru sectorul bovine, șapte cereri pentru sectorul avicol, iar o cerere a fost depusă pentru sectorul suine.

Reprezentanții APIA transmit că marţi, 29 septembrie, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

Cuantumul ajutorului de stat şi plafoanele alocate sunt: pentru sectorul bovine – 100 euro /cap (484,09 lei/cap) iar plafonul maxim alocat este de 35,7 milioane de lei; pentru sectorul suine – 100 euro/UVM (unitate vită mare, ratele de conversie fiind 0,3 UVM pentru porc gras, 0,5 UVM pentru animale de reproducţie), iar plafonul maxim alocat este de 119,56 milioane de lei; pentru sectorul avicol – 100 euro/UVM (rate de conversie 0,3 UVM pentru pui de carne, pui de curcă şi pui eclozionaţi, respectiv 0,014 UVM pentru găini ouătoare şi găini rase grele) iar plafonul maxim alocat este de 109,8 milioane de lei.

Sprijinul financiar este acordat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la cursul de schimb valutar de 4.8409 lei/euro.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.