Economie

Cresc vânzările de ouă. Atenţie la ouăle vechi!

Se apropie Paştele, iar ouăle sunt foarte căutate în această perioadă. Cu această ocazie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor vine cu unele sfaturi şi recomandări despre cum să alegem corect ouăle. Astfel, pentru  pentru o informare corectă, specialiştii CJPC spun că este bine să se cunoască faptul că ouăle se clasifică în categorii de calitate, pentru a nu plăti mai mult pe ouă de prostă calitate şi, că, de asemenea, ouăle se clasifică şi  după categorii de greutate, respectiv XL – foarte mare: cel puţin 73 g; L – mare: de la 63 la 73 g exclusiv; M – medie: de la 53 la 63 g exclusiv şi S – mică: mai puţin de 53 g.

Ambalajele care conţin ouă au pe partea exterioară, în mod vizibil, cu uşurinţă şi perfect lizibil scris codul centrului de ambalare; categoria de calitate; ambalajele sunt identificate fie prin cuvintele “Categoria A”, fie prin litera “A”, singură sau însoţită de menţiunea “proaspete”; categoria de greutate; data limită de consum.

Unul dintre cele mai bune sfaturi este acela de a cumpăra produse cât mai proaspete, chiar dacă oul are un termen de valabilitate mare, data limită de consum nu poate depăşi 28 de zile de la ouat, şi trebuie alese produse cât mai proaspete, adică termenul de valabilitate să fie cât mai îndepărtat de ziua achiziţionării, mai ales dacă acestea sunt destinate vopsitului.

Atenţie la ştampilă! Un alt aspect care trebuie avut în vedere atunci când se cumpără ouă, trebuie verificat dacă au sau nu ştampilă. În cazul în care nu este inscripţionat sau ştampila nu este vizibilă, este recomandat să nu fie cumpărate. Ouăle pot fi inscripţionate şi se pot încadra, conform ştampilei, în termenul de valabilitate. Însă, dacă au coaja crăpată sau spartă, atunci cu siguranţă acestea nu sunt bune pentru consum, în acest sens fiind indicat a se verifica coaja fiecărui ou din cofraj. Dacă acesta din urmă este umed şi lipicios, atunci cu siguranţă conţine ouă sparte sau crăpate.

 

Atenţie la ouăle cumpărate de la “oamenii de la sat”

Ouăle care provind din gospodării şi care sunt comercializate de ţărani la marginea drumului nu au ştampilă. Practic, nu ştii ce cumperi. Îţi asumi un risc în cazul în care nu cunoşti vânzătorul, nu ştii cu ce a hrănit păsările şi cum le creşte, dar mai ales nu se cunoaşte data ouatului.

Cum se recunosc ouăle prospete? Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, tare, integră, mată, fără miros şi fără pete. Albuşul trebuie să fie transparent, omogen, curat, limpede, fără pete sau impurităţi în conţinut. Prospeţimea ouălor se confirmă şi prin densitatea albuşului (cu cât albuşul este mai fluid, gălbenuşul este mai vizibil şi mobil, cu atât oul este mai proaspăt). La ouăle proaspete gălbenuşul trebuie să fie compact, cu culoarea clară de la galben deschis până la galben închis, cu miros şi gust plăcut caracteristic ouălor proaspete.

Ouăle învechite se recunosc după coaja lucioasă, spaţiul cu aer este mare, iar albuşul are vâscozitate foarte mică şi este aproape lichefiat (apos). (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.