Eveniment

COVID-19: Peste 200 de societăți comerciale, verificate la final de săptămână de oamenii legii

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, împreună cu polițiști locali și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile legale privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. La final de săptămână, activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, 204 societăți comerciale și 424 mijloace de transport persoane au fost verificate, la final de săptămână, de oamenii leii, fiind totodată legitimate peste 1.257 de persoane, transmite Poliția Teleorman.

Potrivit sursei citate, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 175 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 28.500 de lei, iar oamenii legii atrag atenția că astfel de acțiuni vor fi desfăşurate, zilnic, şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.