Politic

Costel Barbu, preşedintele interimar al PDL Teleorman: „Am dat mâna şi lucrurile s-au armonizat, ne apucăm de treabă”

În urma apariţiei în Ziarul Teleormanul a unor comentarii din care rezultă că în PDL Teleorman, la nivelul structurilor de conducere judeţene au fost unele certuri, în cadrul cărora Niţulescu şi Barbu şi-au reproşat unul altuia cât de „penali” sunt, preşedintele interimar Costel Barbu a ţinut să precizeze, pe de o parte faptul că, în ce-l priveşte, nu are în momentul de faţă, nici un dosar penal, fiind doar implicat într-un dosar în care se judecă preluarea Bălţii Suhaia de către Consiliul local de la Dinu Eduard, o acţiune iniţiată de el ca primar al comunei în urma cererilor făcute de toţi locuitorii din Suhaia. Nici în dosarul anunţat de ANI privind incompatibilitatea funcţiei lui de primar şi soţia sa angajată a primăriei, înainte de a deveni el primar, neavând astfel nici un amestec la vremea respectivă. Ca urmare, nu poate nimeni, nici chiar Niţulescu, să-l facă „penal”. Pe de altă parte, dincolo de toate acestea, Barbu mai spune că Niţulescu a adus unele acuze şi deputatului Militaru şi deputatului Gh. Ionescu sau chiar Vasile Blaga, precum şi unor tineri aduşi de mine în structurile de conducere judeţene ale partidului, reproşându-le „că nu este vremea lor acum”. Dar, pe final de discuţii, „am dat mâna şi lucrurile s-au armonizat, ne apucăm de treabă”, a precizat preşedintele Barbu. De asemenea, el mai spune că „ne face chiar plăcere să lucrăm cu Niţulescu şi nu vrem să avem meciuri, care ar fi inutile şi fără nici un rezultat benefic pentru PDL Teleorman. Orice alte speculaţii sunt doar neadevăruri prin care se vrea, probabil, chiar din interiorul partidului să destabilizeze actuala conducere aprobata de la Centru şi agreată în teritoriu de toate organizaţiile PDL. (Gh.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.