Eveniment

Copil de 5 ani, decedat într-un accident rutier la Segarcea Vale

UPDATE: Poliția Municipiului Turnu Măgurele a fost sesizată vineri, 6 septembrie, in jurul orei 21.20, prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe DJ 546, în localitatea Segarcea-Vale, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

În urma cercetarilor la fata locului, oamenii legii au constatat ca, in timp ce un tânăr în vârstă de 23 de ani, din orașul Bragadiru, județul Ilfov, conducea un autoturism pe DJ 546, în localitatea Segarcea-Vale, din direcția municipiul Turnu Măgurele către comuna Lunca, a observat târziu un pieton care a fugit pe carosabil, în fața autoturismului, în zonă nefiind trecere pentru pietoni.

În urma impactului a rezultat decesul pietonului, un copil în vârstă de 5 ani, din Segarcea-Vale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Stirea initiala:

Un copil de 5 ani și-a pierdut viața, în această seară, la Segarcea Vale, după ce a vrut să traverseze strada și a fost lovit de o mașină. Din primele informații, copilul era nesupravegheat când s-a angajat în traversarea străzii, iar șoferul mașinii care l-a izbit pe acesta nu a mai putut evita impactul

La fața locului s-au deplasat o ambulanța SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță, însă în ciuda eforturilor depuse, nu s-a mai putut face nimic pentru copil, fiind declarat decesul

Cazul a fost preluat de polițiști care vor stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

 

Revenim cu informații..

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.