Sport

Convulsii inutile cu un sâmbure de adevăr – Face FCM Alexandria mutări pe bancă?

FCM1În ultimele zile, mai mulţi apropiaţi ai echipei FCM Alexandria, dar şi membri din interiorul clubului FCM Alexandria, au lăsat de înţeles că vor apărea schimbări importante, la nivelul staffului tehnic al echipei. Această schimbare se pare că ar viza îndeosebi pe antrenorul principal Gabriel Lungu, însă aceleaşi “surse” lăsau de înţeles că nici scaunul secundului Sorin Albeanu n-ar fi foarte solid. De ce s-a ajuns la un asemenea zvon, şi, mai ales, cum de s-a negociat “prin spate” şi cine a făcut-o din partea clubului FCM Alexandria, este greu de spus. Ce a determinat apariţia acestor zvonuri, cum s-a ajuns la concluzia că este nevoie şi de antrenor din afara judeţului, dar mai ales de ce nu se spune deschis ceva în acest sens, este o cu totul altă problemă, pe care sperăm să o aflăm cât de curând.

Şi totuşi, există un nume care pare în pole-position să preia pe FCM Alexandria, un antrenor care a jucat destul de puţin fotbal, dar a făcut-o în prima ligă, Marius Prisăceanu, care chiar a fost prezent la meciul FCM Alexandria – Metalul Peretu, de sâmbăta trecută (în fotografie, se vede cum Prisăceanu a notat aproape ceva pe o agendă, de fapt pe tot parcursul meciului a scris mai mereu, de parcă ar fi dat vreun examen, singurele pauze fiind când şi-a aprins câte-o ţigară…). Ce căuta el la Alexandria, dacă nu-l chema cineva, este iarăşi foarte greu de explicat.

prisaceanu

 

Zvonistica legată de venirea unui alt antrenor la FCM Alexandria, într-un moment deloc potrivit – cu două etape înaintea jocului cu Sporting Turnu Măgurele, înaintea unor deplasări dificile (Poroschia şi Saelele), în care jucătorii trebuie să se concentreze pe pregătire şi mai puţin asupra altor aspecte “organizatorice” – ne lasă de înţeles că, de fapt, proiectul demarat în această vară, în care s-a pornit la drum cu un lot nou, cu antrenori noi pe bancă (chiar dacă Albeanu a lucrat şi cu Cristescu, a făcut-o tot din postura de secund), nu este chiar un proiect solid. Iar adaptările “din mers” ar trebui cântărite de două ori, înainte de a se lua o decizie care nu se ştie cât de bună va fi.

 

Antrenamente normale, luni şi marţi!

Că vine sau nu un nou antrenor, multă lume s-a arătat interesată de acest lucru, la începutul săptămânii. Marţi dimineaţă chiar unii spuneau că Prisăceanu va fi prezent la stadionul Municipal din Alexandria. Dar, surpriză, antrenamentul s-a desfăşurat normal, Gabriel Lungu şi Sorin Albeanu au condus şedinţa de pregătire şi nimic nu s-a schimbat. Doar faptul că jucătorii au fost chemaţi la antrenament luni după-amiază, ceea ce i-a nemulţumit pe o parte dintre ei.

P.S. Ar fi interesant de văzut ce se va întâmpla la FCM Alexandria în cazul unui eventual rezultat slab în deplasările de la Poroschia sau Saelele, jocuri premergătoare disputei cu Sporting Turnu Măgurele şi vom vedea cine ar fi scos vinovat în asemenea situaţie.

B. Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.