Politic

Consultări preşedinte – partide. PP-DD a solicitat continuarea acestui demers şi pe alte teme

Prezent, în cursul zilei de luni, la Palatul Cotroceni, în cadrul delegaţiei PP-DD, secretarul general Liviu Neagu a făcut câteva comentarii referitoare la principala temă abordată în discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, respectiv mărirea bugetului Ministerului Apărării, dar a precizat şi câteva aspecte care merită aprofundate în cadrul unor eventuale alte întâlniri preşedinte – partide parlamentare. Astfel, acesta a precizat că Partidul Poporului – Dan Diaconescu a agreat propunerea președintelui Klaus Iohannis și a semnat acordul privind creşterea finanţării până la minim două procente din PIB pentru apărare, începând cu anul 2017.

Potrivit lui Liviu Neagu, “asigurarea a 2% din PIB pentru apărare trebuie analizată în context european, nord-atlantic și mondial, dar și în ceea ce privește spațiul limitrof României și evoluția sau apariția unor focare de conflict.

Având în vedere faptul că, potrivit unor evaluări, media mondială a procentelor din PIB alocate pentru apărare este de 2, respectiv 2,5 sau chiar 3%, după unele surse, apreciem că se justifică alocarea acestui procent de 2%, care chiar poate fi mărit, în funcție de evoluția unor factori externi.

Raportându-ne la spațiul european, constatăm că unele state, precum Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Germania, deși au alocat un procent de sub 2% pentru apărare, consistența susținerii financiare pentru apărare este semnificativă, având în vedere valoarea ridicată a Produsului Intern Brut.

În imediata noastră apropiere, Ucraina tinde să crească alocarea resurselor financiare către armată la 5% din PIB, iar Rusia se menține în jurul valorii de 4,2%.

În plan global, Statele Unite ale Americii se mențin principalul contributor pe acest segment, urmate de China și Rusia.

Preocuparea PP-DD rămâne în continuare modul eficient de cheltuire a resurselor alocate sistemului de apărare axate în principal pe continuarea procesului de modernizare și înzestrare a armatei (avioane de vânătoare, avioane de transport mediu – Spartan, fregate etc.), concomitent cu crearea de noi locuri de muncă în industria de armament”.

De asemenea, secretarul general al PP-DD consideră extrem de importantă reluarea unui astfel de demers şi în ceea ce priveşte alte aspecte vitale pentru societatea românească: “PP-DD apreciază inițiativa președintelui Klaus Iohannis de a consulta partidele politice în problemele majore pentru țară și a solicitat continuarea acestui demers și pe alte teme importante precum învățământul, sănătatea, siguranța națională, agricultura etc.

Totodată, printre subiectele abordate la această discuție, s-au aflat și cele privind modificarea sistemului electoral în sensul optării pentru un scrutin mixt sau un scrutin de listă, bazat pe reprezentare proporțională, limitarea la două a numărului de mandate, interzicerea migrației politice, fenomen care a condus la schimbarea configurației în Parlamentul României, contrar votului exprimat de votanți, la alegerile generale din decembrie 2012. Tot în acest context, s-a adus în discuție îndreptarea efectelor produse de OUG 55/2014 care a legitimat migrația aleșilor locali, în conformitate cu decizia Curții Constituționale care a sancționat acest demers de deturnare a voinței electoratului exprimată la alegerile locale din 2012.

Asigurarea stabilității și predictibilității în domeniul apărării trebuie transferată și în alte segmente, precum cel fiscal, pentru încurajarea mediului de afaceri, dar și politic, astfel încât să i se ofere șansa electoratului ca în 2016 să poată opta pentru o clasă politică performantă și în afara oricăror suspiciuni privind integritatea și corectitudinea sa”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.