Social

Consiliul Naţional Sanitas se întruneşte luni, 7 iulie, să stabilească dacă va relua protestele

La începutul acestei săptămâni, la Prefectura Teleorman a avut loc şedinţa Comisiei de Dialog Social Teleorman unde, printre altele, s-a discutat şi problema salarizării personalului din sănătate,Victoria Clinceanu, preşedintele Uniunii Judeţene Sanitas Teleorman, precizând că Federaţia Sanitas va relua protestele începând cu data de 7 iulie, dacă în intervalul 30 iunie – 4 iulie, solicitările sindicaliştilor nu vor fi satisfăcute.

Suspendarea protestelor pe o perioadă determinată a fost anunţată şi de Federaţia Sanitas printr-un comunicat în care se arată că “urmare a semnării proiectului de Acord de colaborare dintre Federaţia Sanitas şi Ministerul Finanţelor Publice şi a faptului căîn această săptămână(n.r. – 30 iunie – 4 iulie) vor fi continuate negocierile cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Ministerului Finanţelor Publice, mişcările de protest programate pentru săptămâna 30 iunie -4 iulie se suspendă”. De asemenea, Federaţia Sanitas va convoca Consiliul Naţional în data de 07.07.2014 pentru a dezbate validarea acestui proiect de Acord, precum şi oportunitatea continuării sau anulării acţiunilor de protest. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.