Politic

Consiliul Local s-a întrunit în ultima şedinţă ordinară din 2014

consiliuLuni, 22 decembrie, Consiliul Local al Municipiului Alexandria a fost convocat în şedinţa ordinară ce a avut pe ordinea de zi numeroase proiecte de hotărâre, printre care proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea dizolvării SC ALEXSAL PREST SA Alexandria, proiectul de hotărâre cu privire la acordarea normei de hrană pentru poliţiştii locali, proiectul de hotărâre cu privire la acordarea de scutiri şi facilităţi în anul fiscal 2015 pentru contribuabilii persoane fizice, proiectul de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului local al municipiului Alexandria pe anul 2014 sau proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2015.

Şi, dacă unele dintre proiectele de hotărâre au fost votate în unanimitate, fără să ridice discuţii în rândul consilierilor, altele au creat adevărate dezbateri, aşa cum s-a obişnuit deja, între democrat-liberalul Florin Titirişcă şi primarul municipiului Alexandria, Victor Drăguşin. Şi, ca de fiecare dată, dezbaterile celor doi au fost moderate de catre preşedintele sedinţei, consilierul PSD Florea Voicilă.

Dar, cu sau fără schimburi de replici, proiectele de hotărâre au fost adoptate fără probleme, opoziţia formată din cei şase consilieri PNL neavând posibilitatea să se impună. (Violeta Mocanu)

One Comment

  1. Ce ne-am face daca nu ar fi existat Florea Voicila?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.