Consiliul Județean Teleorman, noua țintă politică a lui Nițulescu?

Noul președinte al PMP Teleorman, Doru Coliu, anunța în conferința de presă din luna decembrie, ținută cu ocazia preluării de către acesta a organizației județene, că ușile partidului vor fi deschise “pentru toți cei care vor să lase deoparte cârdășiile, cumetriile din acest județ”; iată că prima intrare de remarcat în organizația teleormăneană a partidului lui Băsescu este cea a lui Teodor Nițulescu. Mișcarea nu este tocmai una surprinzătoare, având în vedere că la aceeași conferință de presă Nițulescu și-a făcut apariția, teoretic, în calitate de invitat al lui Constantin Berechet.  Cu toate acestea, la vremea respectivă, Doru Coliu nega faptul că Nițulescu ar fi avut vreo influență în preluarea de către deputatul de diaspora a șefiei organizației județene, în detrimentul lui Adrian Florescu, cel care fusese președinte până atunci.

Cunoscut fiind apetitul lui Teodor Nițulescu pentru jocurile de culise și ținând cont și de faptul că perioada de când acesta a tot stat pe tușă este una destul de îndelungată, este curios de văzut dacă va putea să lase deoparte “cârdășiile și cumetriile” pentru a respecta unul dintre principiile de admisibilitate în partid enumerate de președintele Coliu.

Intrarea în PMP Teleorman a lui Nițulescu a fost făcută publică sâmbătă, cu ocazia inaugurării sediului partidului de la Zimnicea și, de asemenea, odată cu anunțul lansării candidaturii lui Paul Albu la Primăria orașului Zimnicea.

E un lucru cert că Nițulescu își va dori cu ardoare să intre în hora alegerilor și să simtă din nou adrenalina provocării și atacării contracandidaților politici, joc pe care-l gestionează cu abilități de maestru păpușar, și, tocmai de aceea, funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman pare să fie noua țintă politică a acestuia.

Intrarea lui Teodor Nițulescu în partidul fondat de Traian Băsescu nu pare deloc o mișcare surpriză, relația dintre cei doi fiind una de lungă durată și care s-a lăsat și cu costuri politice pentru primul. În 2007, deputatul Nițulescu a fost exclus din PSD tocmai pentru că și-a exprimat, într-o scrisoare deschisă semnată și de alți câțiva parlamentari, susținerea față de președintele Băsescu, deși în Parlament votase în favoarea suspendării.

2 Comments

  1. Florian Serbanescu ~ membru fondator PMP says:

    Comentariu scurt :
    Fiecare PASare pre LIMBA ei piere !
    “Nenisorule Dorulet” , mare atentie ca ti-a luat TOATA lumea seama …
    Pina vei demonstra o nu stiu cita oara ce HRAM porti te bucuri, din partea mea, de prezumtia de “neVINovatie” !
    Cred ca, nu aduce anul / 2020 ce aduce ceasul / al doisprezecelea, CRED !
    Despre “maestrul Doru Coliu” chiar ca nu stiu CINE ESTE/ CE A REALIZAT/ CUM POATE revitaliza un PMP pe cale de disolutie precum autoritatile statului roman ? De 7 ani PMP la nivel central sta incremenit la limita de intrare in Parlament ~ 5,3 _ 5,8 % … niciodata , macar 6 % ! Cu oamwni politici expirati ori necarismatici PMP este ca si MORT …

  2. Observator says:

    “Saracul” Nitulescu recordmen al traseismului de data aceasta isi mai incearca odata “norocul”!Pai el nu realizeaza ca electoratul teleormanean il iubeste pe “base” cum il iubea poporul roman pe Ceausescu inainte de 89?In plus daca era un politician abil nu facea atatea gafe ca apoi sa sara din partid in partid ne mai lipindu-se de niciuunul in final! Pacat ca era un bun organizator dar facea ce facea si dadea cu piciorul la oala plina cu lapte! Sa vii acuma sa reincalzesti ciorba a nu stiu, a cata oara deja nu mai are nici un gust!

Leave a Comment

*

code