Politic

Conferinţă de presă – Florin Titirişcă: “Poate câteodată mai sar calul…”

Carmen Dumitrescu

În cursul zilei de marţi, 4 martie, consilierul local Florin Titirişcă a susţinut o conferinţă de presă, ca urmare a celei mai recente şedinţe de Consiliu Local Alexandria, şedinţă care i-a adus şi o serie de nemulţumiri. Ca atare, Florin Titirişcă a adus în discuţie mai multe proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului local, problematica menţinerii locului liber din forul decizional, prin nevalidarea lui Florea Laurenţiu, dar şi ieşirile sale colerice, care au făcut, în ultimul timp, deliciul mass-mediei locale. Ca şi precizare importantă, Florin Titirişcă a declarat că dosarul trimis în instanţă privind nevalidarea lui Florea Laurenţiu a rămas pe loc, deşi instanţa ar fi trebuit să dea o soluţie în termen de 30 de zile şi a menţionat că, în cazul unei eventuale tergiversări, PDL Alexandria nu va face o altă propunere de consilier local, pentru că se urmăreşte susţinerea cauzei celui care a fost invalidat de către majoritatea consilierilor locali.

În legătură cu atitudinile sale de tip coleric, reflectate şi de către publicaţia noastră la momentul potrivit, Florin Titirişcă a admis faptul că, uneori, sub imperiul nervozităţii, are tendinţa să exagereze şi să ridice tonul, fără a ţine cont de interlocutor: “Eu nu vreau să ies în evidenţă cu ceva. Nu ştiu cum interpretează lumea atitudinile mele, dar cu toată sinceritatea din lume vă spun că nu vreau şi nu urmăresc să ies în evidenţă. Poate câteodată nmai sar calul, dar sunt şi eu om”.

Chestionat cu privire la dialogul cel puţin deplasat cu preşedintele de şedinţă, Andreea Broşteanu, din cadrul celei mai recente şedinţe a Consiliului local, Florin Titirişcă a declarat că trimiterea la etajul I a fost interpretată tendenţios, pentru că la etajul I al Primăriei Alexandria sunt mai multe birouri şi putea fi vorba de oricare dintre ele.

One Comment

  1. Observator

    Aceste tendinte de tip coleric trebuiesc folosite in familie sau intre prieteni, nu intr-un for de decizie!Sau esti genul de barbat care in fata nevestei nu scoate o vorba si cand ajunge la serviciu isi varsa nervii pe cine intalneste!? Nu cred ca asa vei creste in popularitate!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.