Breaking News, Politic

Conducerea PNL Teleorman, în conferință de presă în fața sediului APA SERV

Președintele PNL Teleorman Eugen Pîrvulescu, candidatul PNL pentru Primăria Alexandria, Veronica Mitran-Piticu, și directorul de campanie al partidului, Florin Titirișcă, au ținut, marți, o conferință de presă în fața APA SERV, operatorul de apă al județului, în cadrul căreia au fost aduse în discuție calitatea apei care curge la robinetele alexăndrenilor, coeficientul de neînchidere care mărește, practic, facturile consumatorilor, dar și proiectul de extindere a sistemului de apă potabilă şi canalizare, finanțat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), al cărui contract de finanțare trebuia semnat până la data de 15 septembrie.

“Ne-am strâns aici pentru a cere demisia Consiliului de administrație al SC APA SERV, din următoarele motive – pierderile pe care toți le-am văzut pe factura de apă sunt recuperate de la consumatori, facturile de neînchidere înseamnă furt și incompetență PSD, ăsta este motivul principal pentru care le cerem demisia. Încă un lucru, posibila pierdere a finanțării cu fonduri europene din faza a doua pentru proiectul de extindere apă-canal”, a punctat Florin Titirișcă.

Despre semnarea contractului de finanțare, despre care vicepremierul Raluca Turcan spunea, în cadrul vizitei făcute în județ în luna iulie, că va fi semnat undeva între 1 și 15 septembrie, senatorul Eugen Pîrvulescu a precizat că “nu are APA SERV documentația pregătită”. Liderul PNL a fost, însă, contrazis de Adrian Gâdea, președintele PSD Teleorman, care a precizat ca APA SERV a fost al doilea operator la nivel național care a finalizat documentația, una corectă, iar faptul că nu a fost semnat contractul încă este responsabilitea acutalei guvernări.

“Am discutat cu doamna Turcan și cu domnul Boloș. Oamenii din spatele nostru nu sunt pregătiți. Și eu aș vrea să fac ceva mâine, dar dacă în partea cealaltă nu găsesc deschidere și nu au actele pregătite nu au ce să semneze. Ei sunt cei care conduc acest județ și APA SERV nu au documentele pregătite. Din păcate, nu avem ce să semnăm, pentru că încă mai au de făcut hârtii”, a spus Eugen Pîrvulescu.

(Comandat de PNL Teleorman, cod AEP 21200012)

One Comment

  1. balanel

    Poate folositi acelasi sistem de alimentare cu apa , ca la Olteni.OLAF

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.