Sport

Comitetul Executiv al AJF Teleorman a decis – S-au înăsprit amenzile pentru neprezentări!

În urmă cu câteva zile, Comitetul Executiv al AJF Teleorman s-a întrunit în şedinţă de final de an, prilej cu care au fost aprobate câteva hotărâri importante pentru bunul mers al activităţii fotbalistice judeţene. În acest sens, s-au aprobat unele modificări cu privire la penalităţi, respectiv pentru neprezentarea echipelor la jocurile din cadrul Cupei României. În acest sens, s-au mărit penalităţile pentru echipele care tratează cu dezinteres Cupa României, acestea urmând să fie penalizate astfel: Liga 4 – 700 lei, Liga 5 – 400 lei, Liga 6 – 300 lei.

De asemenea, s-a decis ca tragerea la sorţi pentru stabilirea jocurilor să se organizeze începând cu faza optimilor de finală ale competiţiei; până la această etapă, compartimentul Competiţii din cadrul AJF este cel care stabileşte programul jocurilor, în funcţie de categoria competiţională şi locul ocupat în clasament în ediţia anterioară de campionat, cu respectarea criteriului geografic.

Şi în privinţa Comisiei de disciplină din cadrul AJF Teleorman s-a luat o decizie; astfel, conform alin. c, «art. 8.3. din Regulamentul disciplinar se completează şi va avea următorul enunţ “Componenţa instanţelor disciplinare este numită de către Comitetul Executiv, pentru un mandat de un mandat de un an de zile (an competiţional)”»

În cadrul şedinţei Comitetului Executiv al AJF Teleorman de acum două zile s-au luat şi alte hotărâri care vizează activitatea curentă a instituţiei fotbalistice judeţene.

B. Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.