Comisia de muncă din Camera Deputaţilor, în Israel/ Violeta Răduţ: “Întrevederea, una extrem de interesantă, cu idei şi concluzii benefice, pe care vom reuşi să le fructificăm”

Delegaţia Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, condusă de preşedintele comsiei, deputatul Adrian Solomon, a făcut în perioada 7-10 mai, o vizită în Statul Israel, demersul având drept obiectiv valorificarea potenţialului de dezvoltare a relaţiilor româno-israeliene creat de formatul de cooperare P2P, precum şi o abordare comparativă a legislaţiei din cele două ţări pe segmentul de activitate al comisiei.

Din delegaţia parlamentară au făcut parte deputatul Silviu Vexler (minorităţi), vicepreşedinte al comisiei şi reprezentantul în Parlamentul României al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, precum şi secretarul comisiei, deputatul PSD de Teleorman Violeta Răduţ, deputatul UDMR Eva-Andrea Csép şi deputatul ALDE Mihai Niţă.

Programul a cuprins, printre altele, consultări cu preşedintele Comisiei pentru muncă, bunăstare şi sănătate, şi cu membri ai comisiei, întrevederi cu vicepreşedintele Knesset-ului (Parlamentul unicameral al statului Israel), precum şi cu preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Israel-România, cu preşedintele Comitetului pentru imigraţie, absorbţie şi diasporă.

Totodată, delegaţia a avut întâlniri cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Asigurări Sociale din Israel şi cu reprezentanţi ai Confedereţiei Sindicale din Israel şi a efectuat o deplasare în zona de sud a Israelului, unde a vizitat satele Ruah Midbar şi Ogen Kehliati, în care, cu sprijinul unor fundaţii, se desfăşoară programe de asistenţă socială pentru copii aflaţi în dificultate, tineri care necesită reabilitare, persoane cu dizabilităţi şi familii defavorizate.

“Întrevederea cu președintele Knesset-ului, Yuli-Yoel Edelstein și cu domnul Eli Alaluf, a fost una extrem de interesantă, cu multe întrebări, idei și concluzii benefice, pe care vom reuși să le fructificăm și să le integrăm cu succes în sistemul românesc”, a precizat deputatul PSD de Teleorman, Violeta Răduţ.

În principal, discuţiile purtate de demnitarii români şi cei israelieni s-au axat pe aniversarea, anul acesta, a 70 de ani de relaţii diplomatice româno-israeliene neîntrerupte, pe implicarea reciprocă în susţinerea dinamicii pozitive a legăturilor dintre Camera Deputaţilor şi Knesset, în cadrul formatului de lucru P2P, pe proiectul privind deschiderea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi a Holocaustului din România, pe contextul de securitate din zona Orientului Mijlociu, precum şi pe evoluţiile de ultim moment.

În ceea ce priveşte agenda specifică domeniului de activitate al Comisiei, au fost abordate subiecte punctuale ca legislaţia privind asistenţa maternală, beneficiile sociale pentru persoanele cu dizabilităţi, reforma asistenţei pentru persoanele în vârstă, sistemul de asigurări sociale din Israel, relaţionarea în domeniul pensiilor pentru persoanele de naţionalitate română care trăiesc în Israel, mişcarea sindicală şi codul muncii din Israel, drepturile salariaţilor etc. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code