Combinatul Donau Chem și-a reluat activitatea și produce, zilnic, 1.500 de tone de uree și 850 de tone de azotat de amoniu

Combinatul de îngrășăminte agricole Donau Chem Turnu Măgurele şi-a reluat activitatea, și produce, zilnic, în jur de 1.500 de tone de uree şi 850 de tone de azotat de amoniu, transmit reprezentanții societății.

Potrivit sursei citate, după cinci ani de zile în care producţia a fost suspendată, întreprinderea a repornit gradual instalaţiile astfel încât, începând cu data de 23 iunie, Donau Chem a ajuns, din nou, la o producţie zilnică de circa 1.500 de tone de uree şi 850 de tone de azotat de amoniu, pentru care consumă 1,6 milioane de metri cubi de gaze (toată cantitatea reprezintă importuri)

În prezent, unitatea din Turnu Măgurele are aproximativ 500 de angajaţi, însă se estimează că, până la finalul trimestrului trei al acestui an, fabrica din Turnu Măgurele va avea 1.000 de salariaţi, iar produsele sale vor fi vândute atât în ţară, cât şi la export.

Interagro este unul din cei mai mari actori agroindustriali integraţi ai României, operând şase fabrici de îngrăşăminte şi peste 47.000 de ha de teren agricol. Deţine şi operează, de asemenea, fabrici de procesare produse agricole şi investeşte constant în turism şi sport.

Leave a Comment

*

code