Eveniment

Colegiul Prefectural a adoptat planul de măsuri pentru organizarea prevenirii incendiilor pe timpul sezonului rece 2019-2020

Pentru că odată cu răcirea vremii numărul intervențiilor pompierilor militari crește, un plan de măsuri pentru organizarea prevenirii incendiilor pe timpul sezonului rece 2019-2020, de care va răspunde Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” al Judeţului Teleorman, a fost adoptat în cea mai recentă ședință a Colegiului Prefectural.

Printre măsurile prevăzute în planul votat de membrii Colegiului Prefectural se numără acordarea asistenței tehnice de specialitate autorităților administrației publice locale, instituțiilor și operatorilor economici în vederea adoptării de măsuri de prevenire a incendiilor specifice sezonului rece, executarea de controale de prevenire a incendiilor la construcțiile și instalațiile tehnologice aparținând domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale, la instituțiile publice și la operatorii economici, în vederea asigurării funcționării corespunzătoare a instalațiilor de încălzire, electrice și de gaze, precum și pentru curățarea coșurilor de fum, precum și angrenarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență în acțiuni preventive și verificarea asigurării măsurilor aferente desfășurării în siguranță a activităților organizate la nivelul unității administrativ – teritoriale.

Citește și: http://ziarulteleormanul.ro/cinci-masini-implicate-intr-un-accident-rutier-intre-alexandria-si-vitanesti/ 

Totodată, se are în vedere asigurarea la nivelul serviciilor voluntare pentru situații de urgență care au în dotare autospeciale de stingere a incendiilor, a condițiilor corespunzătoare de încălzire și garare a acestora, precum și rezervele de carburanți, lubrifianți, apă și substanțe de stingere, astfel încât să se poată interveni operativ la solicitări, asigurarea protecției împotriva înghețului a hidranților stradali și asigurarea în permanență a accesului autospecialelor la punctele amenajate pentru alimentarea cu apă, precum și popularizarea măsurilor de prevenire a incendiilor specifice sezonului rece la locuințe și gospodăriile cetățenești, prin postarea unor  materiale informative pe site-ul www.isuteleorman.ro, prin difuzarea în mass-media locală, precum și prin distribuirea directă în cadrul unor puncte de informare preventivă.

Citește și: http://ziarulteleormanul.ro/masina-rasturnata-la-maldaeni-trei-persoane-au-ajuns-la-spital/

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.