Eveniment

Cod portocaliu de ploi torențiale și vânt puternic, pentru Teleorman

Meteorologii au prelungit, luni, avertizările de vreme rea, cea mai mare parte a ţării fiind sub cod galben sau cod portocaliu până marţi dimineaţă. Astfel, potrivit Agenției Naționale de Meteorologie, de luni, de la ora 13.00, până marţi la ora 3.00, va fi în vigoare un cod portocaliu de cantități de apă însemnate și intensificări puternice ale vântul, ce vizează judeţele Alba, Argeş, Arad, Bucureşti, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.

”În după-amiaza zilei de luni (15 iunie) şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi (15/16 iunie), în Oltenia, Banat, Crişana şi local în Transilvania şi Muntenia vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină”, transmit meteorologii.

De asemenea, potrivit ANM, în intervalul 15 iunie, ora 10:00 – 16 iunie, ora 10:00, este valabilă o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Pompierii recomandă

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, peste 150 de pompieri militari teleormăneni sunt pregătiți să acționeze în sprijinul populației cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare, constând în două motopompe de mare capacitate, 6 motopompe remorcabile, 28 de motopompe transportabile, 21 de autospeciale de lucru cu apă și spumă cu echipamente pentru evacuarea apei, 7 camioane, 11 ambarcațiuni de salvare, 21 de motofierăstrae cu lanț, un container suport logistic al intervenţiei tip IV-iluminat ( de 450 kVA şi accesorii) și două containere multirisc.

Întrucât pe perioada manifestării fenomenelor meteorologice există riscul producerii unor inundații locale, pompierii teleormăneni solicită cetățenilor să respecte o serie de recomandări, respectiv: să curețe șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; să nu arunce la întâmplare gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de colectare a apei; să urmărească cu atenție evoluția situației hidrometeorologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților; să asculte recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea fenomenelor meteorologice; să construiacă bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie. Totodată, pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, cetățenilor li se recomandă ca pe timpul căderilor de grindină și vijeliilor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția, iar pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, să parcheze autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.