Sport

CN de tir – Număr record de medalii pentru sportivii de la CST Alexandria

Recent s-au desfăşurat în Bucureşti Campionatele Naţionale de tir pistol, glonţ, competiţie la care au participat grupele de juniori I şi II, precum şi seniori. Între sportivii care s-au evidenţiat la diferitele probe de concurs se numără elevii antrenoarei Magdalena Dudeanu, care au totalizat 56 de medalii, din care 11 clasări pe podium s-au obţinut în concursurile individuale. Cel mai important sportiv al antrenoarei Dudeanu, Alexandru Paţe, şi-a confirmat încă o dată valoarea, el concurând atât la categoria sa de vârstă (juniori I) , cât şi la seniori. Rezultatele acestuia au demonstrat că este un sportiv cu calităţi, care promite să facă sport de performanţă şi care reuşeşte să treacă uşor peste impedimentul vrâstei fragede, în concursurile cu alţi competitori experimentaţi.

În ce priveşte participarea sportivilor alexăndreni la aceste naţionale de juniori, antrenoarea Magdalena Dudeanu s-a arătat foarte mulţumită de modul în care s-au prezentat sportivii pe care îi pregăteşte. “Am obţinut un adevărat record de medalii. Nici mie nu-mi vine să cred că am reuşit să adunăm atâtea podiumuri, dar mă bucur să sportivii de la care aşteptam confirmare, s-au impus. Este un început bun al acestor tineri, sperăm să confirmăm  şi în sezoanele următoare”, a spus antrenorul Magdalena Dudeanu, după cea mai bună participare la Campionatele naţionale, din postură de antrenor.

Rezultatele obţinute de sportivii de la CST Alexandria, antrenor Magdalena Dudeanu, la Campionatele Naţionale de tir, glonţ:

* Alexandru Paţe: locul 2 (argint), individual, pistol liber; locul 2 (argint) echipe, pistol viteză; locul 2 (argint), pistol sport; locul 1 (aur) echipe, pistol sport; locul 2 (argint), individual, pistol liber; locul 1 (aur) echipe, pistol liber; locul 2 (argint), echipe, pistol standard; locul 3 (bronz), individual, pistol viteză; locul 2 (argint) echipe, pistol viteză;

Ceilalţi sportivi care au reuşit să urce pe podium şi au completat numărul de medalii obţinute de Clubul Sportiv Teleorman Alexandria au fost: Rebeca Puran (8 medalii), Andreea Stan (8 medalii), Andrei Tudor (10 medalii), Laurenţiu Badea (10 medalii), Liviu Nedelcu (5 medalii) şi Andreea Barbu (6 medalii).

Total – 56 de medalii, din care 11 la individual (7 de argint şi 4 de bronz).

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.