Sport

CLTA a organizat o competiţie de înot şi polo – Zeci de participanţi la întrecerile de la Ştrand

strand 2În cadrul acţiunilor organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Consiliul local al Tinerilor Alexandria, cu sprijinul Primăriei municipiului, dar şi al SC Apa Serv, a organizat sâmbătă, 8 iunie, o interesantă competiţie sportivă, în incinta Ştrandului Vedea din Alexandria. Evenimentul a cuprins două concursuri – competiţia de înot, la care au participat sportivi de la 7 la 18 ani, şi concursul de polo, la care au fost prezente trei echipe. De asemenea, au fost invitaţi la eveniment sportivii grupei de polo a clubului Triumf Bucureşti, care au făcut o mică demonstraţie celor prezenţi, despre spectaculozitatea şi particularităţile acestui sport foarte spectaculos.

“Evenimentul de aici, de la Ştrand, face parte din seria de activităţi organizate de Consiliul local al Tinerilor Alexandria cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, iar astăzi au loc concursul de înot, la care participă un număr destul de mare de concurenţi, şi un inedit concurs de polo. Organizarea acestor concursuri a fost posibilă cu sprijinul Primăriei Alexandria şi al SC Apa Serv, instituţii care ne-au ajutat în desfăşurarea evenimentului şi acordarea premiilor pentru ocupanţii primelor locuri”, a spus unul dintre organizatorii evenimentului, Andra Negrilă.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.