Politic

Claudiu Balaban ar putea fi noul director al Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman

Carmen Dumitrescu

Valul schimbărilor directorilor de deconcetrate a început în Teleorman. Astfel, după ce Mihai Murar a aflat că va fi înlocuit la conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Telorman, el fiind unul dintre cei mai longevivi directori, se pare că şi Emil Ciobanu, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă se pregăteşte să-şi elibereze biroul şi să lase locul unui alt profesionist. La fel ca şi Mihai Murar, Ciobanu este de mai mulţi ani directorul instituţiei menţionate, el reuşind să-şi conserve poziţia de-a lungul mai multor guvernări. Totuşi, înlocuirea lui Ciobanu pare a fi acum certitudine, iar pe piaţa zvonurilor sunt lansate mai multe nume de uselişti care ar putea ocupa respectiva poziţie de conducere. Însă, dintre toate aceste variante, perpetuate probabil tocmai pentru a da apă la moară cârcotaşilor, cea mai credibilă rămâne promovarea lui Claudiu Balaban, şeful unui serviciu din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman care, la cei 35 de ani ai săi, a demonstrat că este capabil să îşi asume responsabilitatea conducerii unei instituţii publice.

Contactat telefonic pentru a comenta posibilitatea numirii sale în funcţia de director al ITM Teleorman, Claudiu Balaban a declarat că nu ştie nimic concret despre o eventuală numire a sa în locul lui Emil Ciobanu, dar că orice este posibil.

One Comment

  1. profesionist? asta nu stie nici sa mearga pe drum

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.