Politic

Cine va fi, pînă la urmă, fericitul nominalizat la premiul de… prefect?

prefecturaDesemnarea viitorului prefect al judeţului Teleorman de către liberali, partidul căruia îi revine politic postul, a intrat în procedura de listare a trei propuneri care trebuie trimise la Ministerul de Interne, din care se va reţine doar unul în urma unui vot secret al unei comisii constituită în acest scop de PNL Teleorman. Numele celor trei sînt ţinute la secret, spun liderii locali liberali, acesta fiind, de fapt, ales din rîndul a cinci candidaţi care ar putea să îndeplinească condiţiile pentru numirea în funcţia de prefect. Şi, pentru că s-a întîmplat ce s-a întîmplat cu fostul prefect Marin Cune, acum se încearcă un proces de… verificare mai complex, de fapt de trecere prin mai multe mîini pentru nu mai greşi. De fapt, lista celor 5 va fi luată de deputatul Marin Almăjanu, preşedintele PNL Teleorman, şi va pleca la întîlnirea de la Tulcea unde o va discuta cu toţi factorii responsabili, în primul rînd cu vicepremierul Liviu Dragnea, preşedintele PSD Teleorman, cele două forţe politice formînd USL din Teleorman. Sigur, printre cei care sînt pe listă ca potenţiali prefecţi sînt şi cei doi directori, respectiv de la finanţe şi pensii despre care am mai vorbit. Au ieşit din cărţi definitiv  Alexandru Iliescu, care era de altfel şi cel mai disponibil, dar nici el nu este functionar public, precum şi Adrian Savu, care nu este funcţionar public şi care a acceptat însă, între timp, postul de director al Direcţiei Silvice Giurgiu. De asemenea, pierde şi acest tren fostul deputat PNL, George Dumitrică, cel care susţine că nu vrea, dar este ceva ca şi în povestea  cu borcanul de miere. Ca urmare, sîmbătă s-ar putea să aflăm, totuşi, care este fericitul nominalizat la premiul de prefect. (Gh.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.