Politic

Cine am fost şi ce am ajuns! – Rodica Tatu, de la onoruri militare la ajutor de şomaj

Carmen Dumitrescu

În general, urcuşul şi coborârea sunt etape normale ale devenirii. Dar atunci când urcuşul se produce brusc şi nejustificat, nici căderea nu este tocmai uşor de tolerat pentru cel în cauză. Astfel că, dacă putem discuta despre o cădere dramatică în mediul politic autohton, atunci Rodica Tatu este cel mai bun exemplu pentru toţi cei care vor să vadă modelul pe care nu e bine să-l urmezi, indiferent de oportunităţile pe care viaţa le oferă.

Rodica Tatu face parte din categoria oamenilor dotaţi cu foarte puţin, dar extrem de ambiţioşi. De unde şi arivismul ieşit din comun şi imaginea de sine disproporţionată, pentru că în mintea ei, această femeie a trăit de multe ori cu sentimentul că toţi cei care îşi permit să îi amintească unde e ea situată pe scara valorilor morale şi sociale sunt exclusiv persoane frustrate şi complexate, refuzând să înţeleagă că, de regulă, cei care te trag de mânecă îţi vor binele. Parcursul profesional al Rodicăi Tatu este unul care ne aminteşte cât de importante sunt relaţiile cu oamenii bine poziţionaţi social, dar şi cât de perisabile sunt aceste raporturi în definirea unei cariere solide şi îndelungate. Pentru că ne place sau nu s-o recunoaştem, oamenii inteligenţi şi pregătiţi îşi găsesc întotdeauna locul potrivit, în timp ce “agăţătorii” revin fără excepţie la condiţia iniţială.

Ei bine, cariera Rodicăi Tatu a început brusc şi s-a încheiat teribil. În acest moment, publicul nu are la dispoziţie un CV al celei care, nu cu mult timp în urmă, primea onoruri militare în faţa teleormănenilor, însă cariera ei este cunoscută de către toţi cei care s-au perindat vreodată prin Partidul Democrat Liberal. Evident, sunt şi guri rele care pretind că, profesional, Rodica Tatu ar fi început să se remarce ca şi ospătăriţă la Zodiac, însă este sigur că a trecut pe la Rulmentul şi pe la moara lui Badea, din poziţia de secretară direct în cabinetul parlamentar al lui Adriean Videanu. Secretariatul a fost singura activitate pe care Rodica Tatu a prestat-o cu seriozitate şi, se pare, este şi singura activitate la care se pricepe cât de cât. Evident, nu oricine poate face o cafea bună şi acest lucru este recunoscut de către toţi şefii de partide din judeţ şi din ţară. Dincolo de talentul incontestabil de a prepara cafele, Rodica Tatu a mai avut şi priză la unii dintre liderii PDL, cea mai cunoscută relaţie de prietenie, să spunem, fiind aceea a ei cu senatorul Alexandru Mocanu, care a şi preluat-o la cabinetul său parlamentar, fascinat şi el de cafelele bune ale Rodicăi Tatu, dar şi de dorinţa acesteia de a parveni.

La localele din 2004, Rodica Tatu a fost inclusă în lista consilierilor judeţeni pe poziţia a 13-a şi, pentru că la acea vreme, PDL obţinuse rezultate bune în alegeri, consilierii judeţeni de pe primele poziţii au plecat în funcţii de directori şi parlamentari, aşa că poziţia pe care se afla Rodica Tatu a devenit eligibilă. Aşa a ajuns secretara lui Mocanu consilier judeţean, iar parcursul ei profesional a continuat, Teodor Niţulescu fiind următoarea victimă a secretarei ambiţioase. Astfel, a devenit şeful de cabinet al prefectului Teodor Niţulescu, reuşind, o vreme, să câştige încrederea temperamentalului politician. Timpul a trecut şi Niţulescu s-a convins care sunt limitele Rodicăi Tatu şi a făcut şi el pasul curajos de a se debarasa de ea. Dar nu vom uita, nici unii dintre noi, că pe vremea când era şeful de cancelarie al prefectului, în lipsa lui Teodor Niţulescu şi a suprefectului de atunci, Victoriţa Diaconu, Rodica Tatu a primit onoruri militare. Însă, în virtutea principiului echilibrului universal, Rodica Tatu a plătit.

Eliminată din PDL într-o manieră cât se poate de dură, ea a pierdut şi poziţia din cadrul Instituţiei Prefectului, rămânând în cele din urmă şi fără protecţia lui Mocanu, care s-a pensionat şi s-a retras la Breaza. Acum, Rodica Tatu este şomeră şi bine face. Pentru că nu e nimic rău în a-ţi plăti datoriile faţă de oameni pe care i-ai înlăturat în ascensiunea ta artificială şi nu e nimic rău în a învăţa lecţia umilinţei. Sunt mici şansele în acest moment ca Rodica Tatu să mai urce pe scena politică sau socială, cei din jurul ei înţelegând exact care e problema fundamentală a caracterului ei. Însă, prezenţa ei pe scena puterii este una pe care o putem aprecia, în contextul în care mulţi dintre cei care vor cădea după o ascensiune artificială, vor şti care sunt cauzele declinului, cu şansa de a mai remedia ceva. O şansă pe care Rodica Tatu nu o va mai avea…

5 Comments

  1. rodica

    Nici o grija ! Are Dom’ Dragnea grija sa o cuibareasca p-o functie mare cu multi bani…Asa face cu toti “dusmanii” d-aia e “iubit” de fostii subalterni din CJTr care au ajuns sa fure din supermarket-uri si banci, disperati de salariile de mizerie. Asa ca, sa aiba spor la atras fonduri europene personalul din invatamant, din sanatate si primarii care s-au bucurat de pomana electorala. Functionarii publici, spor la furat ! Poate compromitandu-i pe guvernanti, le aratam ca inca mai existam. SALUTARI FIERBINTI !

  2. Acum cred ,ca si RODICA TATU si ALEXANDRU MOCANU isi
    vor aduce aminte de “AVERTIZARILE MELE” pe care le-am facut
    cu cativa ani in urma ,ce s-au adeverit 100 %,ca PDL se
    duce “LA VALE ” si primele victime vor fi chiar EI,,,si
    au refuzat sa ma creada,,,,,

  3. Acelasi om informat

    In urma cu doua zile am apelat la fiul meu sa-mi posteze un comentariu decent la acest articol.Acum 10 minute m-a atentionat ca, inexplicabil, comentariul a disparut!Deci, cineva care administreaza site-ul a facut-o.De ce? Daca a fost o greseala va rog s-o indreptati.Daca nu, inseamna ca am deranjat.Pe cine
    ? Pe autorul articolului, nu cred?!Mai degraba un barosan din PD care stie la cine, cu ce si mai ales cu cit sa unga ca sa ”rezolve” problema!Sa va fie rusine obrazului! Daca aveti.

  4. un om informat

    Hai ca prea le gogonati.Va spun eu adevarul din casa, ca sunt in pd din 97.Rodica era a dracu si rea de gura le-o zicea in fata la toti, dar muncea in credinta de dimineata pina seara, ma bate dumnezeu daca spun prostii, dar de gura nu o intrecea nimeni, d-aia a si dat-o afara Nitulescu.Teo e un profitor, calca pe cadavre si nu te ajuta decit pe interes.Videanu zimbeste frumos dar e alunecos, s-a pricopsit dar a si ajutat pe multi.Florescu a muncit, dar dupa ce Videanu si Mocanu l-au facut deputat s-a cuplat cu subprefecta, a divortat, nu s-a mai ales nici deputat, iar acu a plecat la PMP.Senatoru Mocanu e plin de el, umbla cu nasul pe sus dar e om serios si singurul parlamentar care a facut ceva pentru judet. La locale s-a certat cu Teo, si de atunci nu se mai baga in fata.Pe Militaru, Videanu l-a adus in partid, pe mina lui s-a ales primar si tot el l-a facut deputat, a venit de la Videle cu o basca si acum e boier. Asa e in viata. Ce parere aveti insa de ailalti, de Dragnea care e hotu hotilor? Uite ca acu a dat de dracu si va trage pe multi dupa el.

  5. Fane rudaru

    Sa se duca Rodica la sapa sau la cules porumb.
    50 lei pe zi si una masa calda.
    Programul este de la 7 la 18.
    Atentie Rodica,domnul Mocanu are plantatie de banane si cauta degustatori pentru fructele cultivate.
    Poate te intereseaza!!!!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.