Politic

Cine am fost şi ce am ajuns! – Nicolae Mohanu, profesorul de sport devenit senator discret

Carmen Dumitrescu

Numele lui Nicolae Mohanu e unul destul de cunoscut în Teleorman şi aşa e şi firesc să fie, în condiţiile în care primarii se bucură de popularitate pe termen lung. De fapt, sunt singurii politicieni pe care memoria colectivă îi reţin pe termen lung, chiar dacă activitatea lor nu este una dintre cele mai strălucite. Însă, Mohanu este unul dintre cei mai longevivi primari ai judeţului, fiind, în mod cert, cunoscut atât de turneni, cât şi de oamenii din restul judeţului ca un om aşezat, discret şi capabil să se situeze departe de scandaluri. La fel ca mulţi alţi politicieni ai judeţului, Mohanu nu s-a preocupat niciodată de promovarea propriei imagini, mizând mai mult pe activitatea administrativă şi mai puţin pe declaraţii publice şi explicaţii în presă sau la televizor. De aceea, nu e exagerat să spunem despre Mohanu faptul că face parte din categoria politicienilor cu bun simţ, o specie pe cale de dispariţie.

La finalul unei cariere politice discrete, pe care Mohanu a ales să o încheie ca înalt demnitar al statului român, se poate spune despre el că poate servi ca şi model pentru politicienii care refuză să-şi vadă lungul nasului şi să trateze oamenii din jur altfel decât cu aroganţă. Chiar dacă nu e un bun orator, calitate esenţială pentru un politician de succes, Mohanu este genul de om care preferă să vorbească puţin. Asta nu înseamnă că a făcut multe, păstrându-şi reuşitele pentru el, dar cel puţin nu a produs niciodată stres publicului şi nici nu a dat motive de bârfă nimănui. Evident, şi în legătură cu el au apărut unele teme de atac, dar toate au avut ca punct de plecare relaţia bună cu pesedistul Liviu Dragnea şi l-au vizat mai puţin pe Mohanu, ca persoană, în mod direct. El a trecut, însă, elegant peste toate zvonurile insalubre şi şi-a văzut de activitatea firească, tratându-şi adversarii aşa cum le stă bine oamenilor de caracter: cu indiferenţă.

Ales parlamentar în Colegiul 1 din Teleorman, Mohanu şi-a început studiile universitare în anul 1968, când urma cursurile Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti.

Apoi, mult mai târziu, în 2007, Mohanu urma cursurile de masterat ale Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, specializându-se în Administraţie Publică Europeană.

Cariera sa a început de la catedră, aşa cum îi stătea bine oricărui absolvent de facultate de profil, aşa că din 1972 şi până în 1996 a fost profesor de sport la Grupul Şcolar Tehnic “David Praporgescu” din Turnu Măgurele. Apoi, simţind chemarea politicii, a intrat în partidul care l-a promovat ulterior şi a candidat în anul 1996 la Primăria din Turnu Măgurele, devenind primarul acelui municipiu, funcţie în care a rămas până anul trecut, în pragul alegerilor parlamentare. S-a decis cu greu să plece la Bucureşti pentru a reprezenta Teleormanul în Senat, având în vedere că la Turnu Măgurele locuiau toţi cei apropiaţi lui şi că, după o anumită vârstă, nu mai ai disponibilitatea de a accepta provocări în carieră, dar când s-a hotărât, lucrurile au fost clare. Acum, Nicolae Mohanu este senator şi nu se mai aude nimic despre el şi activitatea lui. Discreţia ieşită din comun a rămas pentru acest politician o trăsătură specifică a întregii sale activităţi publice. Ceea ce nu e nici bine, nici rău. Dar e cert că pentru restul politicienilor din Teleorman, Mohanu ar trebui să constituie un model al decenţei, demn de a fi urmat mai ales de către cei care, nici teoretic şi nici practic, n-au nimic de spus.

One Comment

  1. Ganditorul

    Trist personajul…Un om fara niciun fel de realizari sau performanta, oportunist si egosit!!!Cred ca nici pe sine nu se reprezinta, dar alti oameni?!?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.