Politic

Cine am fost şi ce am ajuns! – Florin Titirişcă, drumul de la bişniţă la politica de vârf

Carmen Dumitrescu

Ambiţia nu este niciodată condamnabilă. Şi nimeni nu poate privi altfel decât cu admiraţie un parcurs existenţial dificil, finalizat cu succes material şi social, graţie exclusiv ambiţiei celui care a înţeles că viaţa e o luptă şi nimic nu se primeşte de-a gata, fără sacrificii şi eforturi. Despre Florin Titirişcă s-a discutat destul de mult, în termeni nu tocmai eleganţi. Dar poveştile legate de “valutist” sunt, în general, fundamentate pe bârfă şi presupuneri răutăcioase, pentru că în general, în Alexandria aceasta este practica aplicată tuturor celor care reuşesc în viaţă fără a datora nimănui nimic. Pentru că foarte puţini ştiu că “valutistul” este maestru emerit la şah, că a reprezentat România într-un turneu internaţional de şah, unde a obţinut locul al II-lea, că a luat-o de la capăt în mod repetat, pentru a-şi demonstra sieşi şi celor din jur că, dacă ai ambiţie, poţi reuşi în cele din urmă.

În acest moment, Titirişcă este singurul democrat-liberal vocal, luând, încetul cu încetul, din popularitatea lui Niţulescu, ale cărui apariţii publice recente dau, mai curând, un sentiment de ridicol decât de admiraţie. Şi Titirişcă, în elanul lui juvenil, are tendinţa să nu se oprească la timp, atunci când începe să vorbească, dar vârsta şi lipsa de experienţă politică poate fi cel puţin o justificare în cazul lui.

Viaţa lui Florin Titirişcă nu a fost una uşoară. Nici pe departe. După ce a terminat liceul “Alexandru Dimitrie Ghica” în anul 1988, acesta a ajuns la Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, unde a putut să-şi utilizeze din plin talentul la şah, timp şase luni fiind şi angajat al Institutului. Din 1990 s-a înscris la Şcoala de Antrenori, specializarea Şah, iar în paralele a antrenat copii cu talent pentru competiţii de şah, majoritatea celor pregătiţi de Titirişcă fiind acum tineri cu performanţe importante în domeniu. A încercat să urmeze cursurile Politehnicii, dar pentru că era prea ocupat să comercializeze prin Regie deodorante şi ţigări, s-a oprit şi s-a reorientat către afaceri, simţind că acela este domeniul care l-ar ajuta să reuşească în viaţă. A început afacerile cu bani puţini, pentru că părinţii nu aveau de unde să-i dea sprijinul material necesar, singurii bani câştigaţi până atunci fiind cei obţinuţi în schimbul meditaţiilor la şah, mult mai scumpe decât meditaţiile la matematică. Apoi a început contrabanda cu ţigări, plecând periodic la concursuri de şah prin Bulgaria sau Iugoslavia, cumpărând ţigări pentru cunoştinţe, rotunjindu-şi astfel veniturile. Apoi şi-a deschis mai multe firme, printre care şi cea de schimb valutar, atât de speculată de adversarii săi politici. În prezent, Titirişcă este printre foarte puţinii oameni de afaceri din judeţ care n-au avut niciodată afaceri cu statul. În schimb, are afaceri în domeniul distribuţiei, imobiliarelor, comerţului cu amânuntul şi alimentaţiei publice.

În anul 2008 a intrat în politică, la insistenţele lui Cătălin Vătafu şi Florenţiu Tănase şi, după un parcurs nu foarte îndelungat, a devenit preşedintele PDL Alexandria. E adevărat că, având un caracter alunecos, Titirişcă e foarte dispus să vadă politica în termenii unei table de şah, sacrificând oricâţi pioni sunt necesari, pentru a încolţi Regele. Pentru că felul în care a urcat Titirişcă în politică, felul în care s-a aliat şi şi-a sacrificat prieteni e unul care te duce inevitabil cu gândul la o strategie din şah. De regulă, manevrele îi ies, aşa că nu are prea multe motive de a se plânge.

Aşa cum se întâmplă cu majoritatea celor cărora le ies manevrele, Titirişcă are sentimentul că e un om superior, un lider în devenire, ceea ce îl face să pară superficial şi arogant. Aşa că, asemeni multora dintre politicienii teleormăneni, Titirişcă trebuie să înveţe să-şi evalueze mai bine lungimea nasului şi să nu uite niciodată că mai de preţ ca reuşita politică şi socială e caracterul frumos al omului care nu uită de unde a plecat…

6 Comments

  1. Nu a absolvit nimic, nici macar o facultate de drept la fara frecventa. Este un mincinos ca si tine, care minte in privinta studiilor si a meritelor personale, fapt demonstrat! Iar oamenii sai cu mari probleme de exprimare in limba romana injura maxim pe Fcacebook, devenit locul de refulare al tuturor repetentilor din PNL!
    Iar la emisiunea de aseara l-a vazut lumea in toata splendoarea sa, tipetele sale de frustrare ingrozindu-i pe cei din platou si pe telespectatori. Ma duc sa votez contra si rog pe cei ce vad asta sa isi cheme prietenii si familia pentru a vota impotriva acestor mincinosi care injura!

  2. Mihaita as vrea eu sa fiu fica lui , dar din pacate nu sunt. Se vede ca esti prost informat. A facut cursurile facultății de drept iar în 2004 a absolvit Academia de Studii Economice București – specializarea Contabilitate și Finanțe.

  3. Stimata Andreea(probabil Andreea Titirisca), va inteleg ca vreti sa va protejati tatal, dar nici noi nu suntem prostii vostri! A ramas repetent la Poilitehnica dupa primul an, a mintit ca a absolvit cursurile Academiei Navale Mircea cel Batran, cand de fapt el acolo a facut armata, minte cu nerusinare ca e antrenor de sah cand micii sahisti ai Alexandria reprezinta Craiova…Cum sa votezi asa ceva?! Faptul ca v-a luat Mercedes nou la 18 ani, nu inseamna ca este si un om educat…

  4. andreea

    Mihaita, se vede ca nu esti suficient de bine documentat.
    M-ai informeaza-te http://www.xxxxxx/despre-mine/

  5. Deci pana la urma nu a terminat nicio facultate, nu?
    Mai nou cand ramai repetent la Politehnica se spune ca nu ai avut timp din cauza contrabandei ;))

  6. TRIFAN ALEXANDRU

    Primul lucru ce l-am intrebat cand a intrat in PDL
    a fost urmatoarea fraza?:

    =”FACI AFACERI CU STATUL SAU NU ?”

    a arspuns ca ,,,,NU !,si l-am felicitat si i-am urat
    sa devina,,,,,MILIARDAR,,,,
    Dar am adaugat ,daca v-a face afaceri si cu statul ROMAN
    si v-a ,,,FURA ….un singur leu de la vistirie natiei,
    tot eu i-am urat sa ,,,FIE SPANZURAT DE PRIMA CRACA din
    Alexandria in vazul tuturor si sa i se confiste TOTUL
    ,,,,,,ramane sa il monitorizam atent,,,,,,

Lasă un răspuns la Mihaita Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.