Politic

Cine am fost şi ce am ajuns! – Constantin Filip, “eternul candidat” devenit profesor de ţară

Carmen Dumitrescu

Drumul profesional al unora are forma unui cerc, demonstrând tuturor scepticilor că e destul de greu să-ţi depăşeşti condiţia esenţială. Faptul că te întorci adeseori de unde ai plecat are atât sensul unei lecţii de viaţă, dar şi al unei ordini fireşti a lucrurilor, de foarte multe ori, cercul închizându-se pentru că asta e forma lui, nu pentru că elementele cuprinse în el n-ar fi avut alte direcţii. Cariera “în cerc” este extrem de caracteristică profesorului de educaţie fizică şi sport, Constantin Filip, cunoscut de-a lungul timpului sub titulatura deloc flatantă de “etern candidat”. Cei care îl cunosc, şi-l amintesc pe politicianul Constantin Filip ca pe un personaj extrem de vocal, tentat să ia totul foarte personal, pasional până în măduva oaselor, vocal ca o trompetă mereu nouă, plin de vitalitate în ciuda aspectului fizic masiv. Dar, aşa cum se întâmplă în cazul tuturor oamenilor centraţi pe un anumit nivel al agresivităţii verbale, Filip s-a dovedit a fi, în esenţă, un personaj pozitiv, cu intenţii bune, dar şi cu reale calităţi, care i-au garantat evoluţia. Absolvent al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport, Filip a avut activitate în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării în perioada 1970 – 1974, devenind formator naţional, iar perfecţionarea sa academică a continuat după anii 2000, când a urmat cursurile Universităţii Atheneum, Facultatea de Administraţie Publică şi Integrare Europeană din Bucureşti. Aşa cum stă bine oricărui om cu ambiţie, Filip este doctorand în management şi leadership, iar în 2010 s-a înscris la cursurile Colegiului Naţional pentru Apărare.

În perioada 1974 – 1992, a fost profesor al Liceului Industrial nr.1 din Alexandria, devenind din anul 1990 directorul instituţiei de învăţământ. Apoi şi-a început activitatea sindicală, devenind în 1992 preşedintele fondator al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Teleorman. Activitatea sindicală s-a prelungit apoi, susţinută de pasiunea şi verbul lui Filip, astfel că în anul 1994 devenea secretarul general al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământul Preuniversitar din România. Cariera lui Filip înflorea constant, iar în anul 1995 a devenit consilier al ministrului Învăţământului şi mai târziu, în anul 1999 inspector general. Din 2000 până în 2006 a ocupat funcţia de secretar general în cadrul Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar din România, iar din 2006 până în 2009 a fost directorul general al Direcţiei Generale de Administrare a Unităţilor de Învăţământ, Sanitare şi Creşelor. Din 2010, Filip redevenea consilier al ministrului Apărării Naţionale, funcţie pe care a ocupat-o până în 2012, iar din mai 2012 până în martie 2013 a fost, din nou, inspector general. Din luna septembrie a acestui an, Filip a părăsit politica şi a decis să revină în învăţământ, unde probabil, se simţea mai confortabil, aşa că a devenit directorul Liceului Teoretic Piatra, comuna în cauză fiind şi comuna sa natală.

În politică, Filip a fost, de asemenea foarte vizibil, activitatea sa din UNPR fiind ultima pe care opinia publică a avut prilejul de a o savura, ieşirile publice şi declaraţiile politice ale lui Filip fiind spumoase, în cel mai concret sens al termenului. Faţă de alţi politicieni, constatăm că Filip are un CV extrem de voluminos şi descrie, în genere, un parcurs profesional “în cerc”, acesta revenind mereu în puncte din care a plecat, pentru a continua pe aceleaşi căi într-o manieră încununată, de regulă, de succes. Ratarea lui Filip, dacă se poate discuta de ratare, constă exclusiv într-o lipsă de popularitate, care l-a făcut să fie un permanent candidat la funcţii publice şi un etern perdant. Cunoscut de opinia publică ca “eternul candidat”, acesta şi-a încercat de mai multe ori potenţialul de a atrage simpatia generală, fără succes, adesea. A învăţat lecţia târziu… Ceea ce demonstrează că unii oameni sunt construiţi pentru politică, iar alţii nu. Cei realişti şi conştienţi de propria valoare se retrag şi îşi urmează adevărata vocaţie, în timp ce alţii persistă în eroare. Dar despre Filip putem afirma că a ajuns în punctul împăcării cu sine şi cu propria vocaţie, chiar dacă asta i-a luat timp şi i-a deteriorat semnificativ imaginea publică.

2 Comments

  1. TRIFAN ALEXANDRU

    era de asteptat,,,,pentru ca NU A TINUT CONT DE
    ELECTORATUL DIN TELEORMAN care este ,,,”la comanda”,,,
    si nu a avut atitea „CALDARI” de oferit cat sa satisfaca
    pe ALEXANDRENI,,,,,

  2. In locul lui nu as fi acceptat acest articol! Ce sa inteleaga cititorul din ce se scrie aci, ca in afara de profesor de „limba gimnastica” ce este, asa cum ii spuneam eu in 92 cand culegea semnaturi sa candideze la functia de primar si va iesi la pensie,candidat la aceasta functie, nu a realizat nimic,nici ca imagine,nici ca politician,intorcandu-se acolo unde ii este locul si ii sta foarte bine!Poate incearca sa se mai ocupe si de vreo echipa de handbal,specialitatea lui de baza.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.