Economie

Cererile privind eliberarea actelor de reglementare în cadrul APM se depun online

onlineDe miercuri, 10 aprilie 2013, în cadrul Sistemului Informatic Integrat de Mediu (SIM), se vor pune în funcţiune subsistemele care asigură fluxul automat de creare şi înregistrare electronică a cererii privind eliberarea sau revizuirea actelor de reglementare în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Teleorman, potrivit purtătorului de cuvânt al APM Teleorman, Roxana Mitroi.

Aceasta a precizat că “toţi operatorii economici şi persoanele fizice care solicită acte de reglementare vor transmite cereri privind eliberarea şi/sau revizuirea actelor de reglementare atât în format tradiţional, pe hârtie, cât şi online (electronic)”.

Conform procedurii SIM, cererile vor fi luate în lucru doar dacă există înregistrată şi copia electronică a acesteia, depusă de către solicitant în sistemul informatic integrat de mediu.

Pentru situaţiile în care solicitantul nu are posibilitatea de a depune online cererea, acesta se va prezenta la sediul APM Teleorman şi va fi asistat de către un funcţionar din cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autorizări, cu condiţia ca titularii de activităţi să deţină o adresă de e-mail, pentru a primi drepturile de acces în vederea depunerii online a cererilor. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.