Social

Cercurile pedagogice ale dascălilor teleormăneni depăşesc graniţele judeţului şi chiar ale ţării

profesoriMonica DUMITRESCU

Casa Corpului Didactic Teleorman a publicat programul cercurilor pedagogice pentru semestrul I al anului şcolar 2014-2015. Acestea se vor desfăşura pe cicluri de învăţământ, discipline şi specializări, începând cu 19 noiembrie până pe 4 decembrie 2014.

Cele mai multe cercuri pedagogice au fost însă programate pentru săptămâna 24-29 noiembrie, excepţie făcând cercurile pedagogice pentru consiliere şi orientare, majoritatea programate pentru data de 19 noiembrie şi cele ale directorilor unităţilor de învăţământ şi bibliotecarilor, programate pe 4 decembrie 2014.

În general, responsabilii de cerc au ales să organizeze întâlnirile semestriale ale dascălilor în unităţi de învăţământ din judeţ, atât din municipii şi oraşe, cât şi din mediul rural. Sunt însă şi dascăli care s-au gândit să îmbine utilul cu plăcutul şi au decis să organizeze cu acest prilej excursii tematice cu scop didactic şi recreativ în afara graniţelor judeţului şi chiar ale ţării. Dascălii dornici să cunoască frumuseţile patriei sau să participe la schimburi de experienţă cu colegi din alte judeţe au ales Valea Prahovei, Valea Oltului, Sibiul sau Poiana Braşov. Astfel, dascălii de la clasa pregătitoare din zona Alexandria au planificat o excursie “cu scop didactic şi recreativ la Sibiel în judeţul Sibiu, în timp ce dascălii de la clasele a IV-a tot din zona Alexandria au optat pentru Poiana Braşov, o excursie din ciclul “Să ne cunoaştem frumuseţile patriei”. Şi dascălii de la clasele a IV-a din zona Roşiorii de Vede pleacă într-o excursie, de data aceasta documentară, pe Valea Prahovei (Sinaia, Braşov), în timp ce dascălii de la clasele a IV-a din zona Turnu Măgurele vor urmări reperele istorice şi geografice de pe Valea Oltului.

Profesorii de chimie din liceele teleormănene au optat pentru un schimb de experienţă cu profesorii de aceeaşi specialitate de la Colegiul “Ion Kalinderu” din Buşteni, în timp ce profesorii de religie, tot din cadrul liceelor teleormănene vor pleca “pe urmele Sfântului Dimitrie cel nou” la Biserica şi Peştera “Sf. Dimitrie” din localitatea Basarabov din Bulgaria.

Profesorii de muzică din Teleorman au ales să organizeze cercul pedagogic din primul semestru al acestui an şcolar la Muzeul Naţional “George Enescu din Bucureşti, iar profesorii din cadrul Palatului Copiilor şi Cluburile Copiilor din judeţ au ales un schimb de experienţă cu colegii de la Clubul copiilor din Găieşti.

Ceilalţi dascăli din Teleorman se vor întâlni în grădiniţele, şcolile gimnaziale sau liceele din judeţ.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.