Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Centrele de transfuzie sanguină ar putea avea program şi sâmbăta / Violeta Răduţ: “România este pe ultimele locuri în ce privește donarea benevolă de sânge”

Centrele de transfuzie sanguină şi-ar putea modifica programul de lucru, astfel încât accesul donatorilor să fie permis atât în timpul săptămânii, cât şi în cel puţin două sâmbete dintr-o lună, dacă un proiect de lege în acest sens va fi votat favorabil de Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege privind completarea articolului 16 din Legea nr. 282 din 5 octombrie 2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, iniţiat de un grup de nouă parlamentari ai PSD, USR şi UDMR, a fost adoptat de Senat, la finalul lunii trecute, cu 77 de voturi “pentru”, iar marţi, 17 aprilie, a primit vot favorabil în Comisia de Muncă și Protecție Socială.

“Statistic, fiecare om are nevoie, pe parcursul vieții, cel puțin o singură dată de sânge. România este pe ultimele locuri în ce privește donarea benevolă de sânge, iar multe intervenții chirurgicale din țară sunt amânate. Pentru creșterea cantității de sânge în unitățile spitalicești, în cadrul Comisiei de Muncă și Protecție Socială de ieri, am votat pozitiv proiectul de lege pentru completarea art. 16 din Legea nr. 282/2005, prin care se oferă posibilitatea accesului donatorilor, constant, în cel puțin două zile de sâmbătă din fiecare lună, la centrele de transfuzie sanguină”, a precizat deputatul PSD de Teleorman, Violeta Răduţ, secretar al Comisiei de Muncă.

Dacă şi deputaţii vor da un vot favorabil proiectului de lege, Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină şi centrele de transfuzie sanguină judeţene şi al municipiului Bucureşti îşi vor modifica programul de lucru, astfel încât acesta să includă minim 3 ore în cel puţin 2 sâmbete în fiecare lună.

“România se confruntă recurent cu crize majore de sânge. Intervenţiile chirurgicale sunt amânate şi reprogramate şi în Centrele de Transfuzie se instituie Codul de Urgenţă – personalul îşi prelungeşte orele de program, iar donatorii frecvenţi sunt contactaţi telefonic şi invitaţi doneze. Odată cu îmbătrânirea populaţiei (scăderea natalităţii, emigraţia) numărul persoanelor eligibile pentru donare (vârsta între 18-60 de ani) scade. Astfel, se impun noi strategii de asigurare a acestei resurse vitale. (…) Una din strategiile identificate pentru creşterea adresabilităţii donatorilor este compatibilizarea între timpul liber şi programul de lucru al Centrelor de Transfuzii. Astfel, în Strategia 16 din acest document programatic, se constată că principalii factori care descurajează până şi pe cei mai motivaţi dintre donatori sunt reprezentaţi de accesibilitatea Centrului de Transfuzie ca locaţie şi ca interval orar”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code