Economie

Cea mai scumpă factură emisă de Termic Calor Serv în această iarnă: aproape 300 de lei

Carmen Dumitrescu

Pentru alexăndrenii care au beneficiat în continuare de serviciile societăţii de termoficare a fost o iarnă mai uşoară, comparativ cu anii anteriori, cel puţin din punct de vedere financiar. Virgil Burcea, directorul Termic Calor Serv susţine că majoritatea alexăndrenilor care au primit căldură de la societatea pe care o conduce au beneficiat, pe tot parcursul acestei ierni, facturi destul de mici, chiar prin comparaţie cu ale celor care au centrale termice de apartament. Cu toate acestea, nici până acum nu s-au încasat toţi banii de la populaţie, chiar dacă şi rata încasărilor este mai mare decât în anii precedenţi. Astfel, trebuie făcută precizarea că în iarna 2013 – 2014, Termic Calor Serv a furnizat agent termic la circa 800 de consumatori. Până la finele lunii aprilie, procentul încasărilor se ridica la 75%. În luna martie, încasările au fost mai puţine, dar, în continuare, datornicii sunt aşteptaţi să îşi achite facturile către societatea de termoficare, mai ales că valoarea facturilor a fost destul de mică. Din păcate, potrivit lui Virgil Burcea, sunt şi consumatori cu facturi de 6 lei care nu şi-au plătit nici până acum datoria şi, spune el, acest lucru nu poate fi pus decât pe seama dezinteresului. Cea mai scumpă factură din această iarnă, emisă de Termic Calor Serv s-a ridicat la valoarea de aproape 300 de lei şi asta în luna martie, când au fost temperaturi destul de scăzute. Când temperaturile au început să crească, societatea de termoficare a oprit încălzirea apartamentelor pe timpul zilei, chiar dacă repornirea sistemului a dus la nişte facturi puţin mai mari decât anticipau consumatorii.

În ceea ce-i priveşte pe datornicii care au acumulat datorii în timp, refuzând chiar şi acum plata acestora, Virgil Burcea spune că va face demersuri pentru trimiterea dosarelor în instanţă, urmând paşii legali. În acest sens, consumatorii de agent termic sunt aşteptaţi, însă, la sediul societăţii pentru a ajunge la înţelegeri amiabile, ce vor duce la evitarea unor procese în instanţă. Directorul societăţii a concluzionat că, acum, la finalul iernii 2013-2014, poate spune că activitatea nu a fost una la nivelul aşteptărilor, dar a precizat că are speranţe mari pentru anul viitor, mai ales că se fac continuu reparaţii, astfel încât totul să funcţioneze aşa cum trebue. Mai mult, pentru a nu se întârzia furnizarea agentului termic, aşa cum s-a întâmplat iarna aceasta, s-au iniţiat discuţii cu cei de la Wirom pentru a evita complicaţiile la începutul iernii viitoare, în dorinţa ca beneficiarii să primească agent termic exact din momentul în care temperaturile vor scădea suficient de mult pentru a impune iniţierea furnizării căldurii în apartamente.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.